Executivul a adoptat, miercuri, ordonanţa de urgenţă privind administratorii de credite şi cumpărătorii de credite. Actul normativ stabileşte un cadru comun şi cerinţe comune referitoare la cumpărătorii de credite care cumpără drepturile creditorului ce decurg dintr-un contract de credit neperformant emis de o instituţie de credit stabilită în Uniunea Europeană sau care cumpără contractul de credit neperformant în sine şi la administratorii de credite care acţionează în numele unui cumpărător de credite.
De asemenea, este asigurată transpunerea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2021/2167 a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2021 privind administratorii de credite şi cumpărătorii de credite şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2014/17/UE, mai arată comunicatul de presă al Guvernului.
Pentru a asigura o supraveghere eficace şi eficientă a administratorilor transfrontalieri de credite, actul normativ creează un cadru specific destinat cooperării între autorităţile competente ale statului membru de origine şi cele ale statului membru gazdă şi, după caz, autorităţile competente ale statului membru în care a fost acordat creditul. Acest cadru permite schimbul de informaţii, realizarea de inspecţii, furnizarea de asistenţă şi comunicarea rezultatelor controalelor şi ale inspecţiilor, precum şi a tuturor măsurilor adoptate.
Potrivit OUG, administratorii de credite trebuie să obţină o autorizaţie în statul membru de origine înainte de a începe să desfăşoare activităţi pe teritoriul României. În situaţia administratorilor de credite din România, autorizaţia este acordată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News