Guvernul a adoptat un proiect de lege care aduce clarificări legislaţiei ce vizează emiterea paşapoartelor

Sursa foto: Facebook

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, un proiect de lege care aduce clarificări şi completări legislaţiei care vizează emiterea paşapoartelor, iar actul normativ, trimis Parlamentului pentru dezbatere în procedură de urgenţă.

Executivul a adoptat, în şedinţa de joi, PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de paşapoarte şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.

”Proiectul de lege aprobat de Guvern actualizează modul în care Direcţia Generală de Paşapoarte prestează serviciile publice electronice, în condiţiile legii, pe măsura operaţionalizării infrastructurii necesare, la nivel naţional”, a transmis, joi, Guvernul, într-un comunicat de presă.

Potrivit noilor reglementări, se asigură un caracter concis şi clar al atribuţiei Direcţiei Generale de Paşapoarte (DGP) privind atestarea calităţii de cetăţean român, în cooperare cu alte instituţii.

”Tot pentru optimizarea procesului de eliberare a documentelor de călătorie, se are în vedere, prin proiectul aprobat, constituirea şi gestionarea de către DGP, împreună cu Compania Naţională «Imprimeria Naţională» S.A., a infrastructurii necesare automatizării proceselor de verificare a încasării sumei reprezentând contravaloarea paşapoartelor simple, respectiv de restituire a acesteia în situaţiile în care a fost achitată eronat sau serviciul aferent nu a fost prestat”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit Executivului, un alt obiectiv urmărit prin modificarea legislativă este corelarea cadrului legal naţional cu unele dispoziţii normative ale dreptului european în materia datelor cu caracter personal, ţinând cont şi de principiile ce se desprind din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

”Sunt prevăzute şi anumite clarificări în ceea ce priveşte atribuţiile în domeniul resurselor umane, mai exact evidenţierea faptului că DGP şi Direcţia generală permise de conducere şi înmatriculări desfăşoară doar anumite activităţi de resurse umane pentru serviciile publice comunitare de paşapoarte, respectiv pentru serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, conform atribuţiilor şi în limita competenţelor stabilite în acest domeniu (activităţi prevăzute expres de actele normative incidente), având în vedere confuziile sesizate în legătură cu rolul şi întinderea atribuţiilor direcţiilor generale sus-menţionate în ceea ce priveşte domeniul resurselor umane de la nivelul serviciilor publice comunitare. Practic se separă foarte clar atribuţiile în privinţa resurselor umane între instituţiile prefectului, adică autoritatea locală, şi direcţiile centrale”, a mai precizat Guvernul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: