Skip to content
Economie

Guvernul a aprobat programul de susţinere a producţiei de usturoi în valoare de 3 milioane de euro

unsplash.com
" "

Guvernul a aprobat, joi, o Hotărâre pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi„ precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control al acesteia, a anunţat joi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale(MADR).

În şedinţa Guvernului din data de 15 aprilie 2021 a fost aprobată o Hotărâre care modifică şi completează Hotărârea nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei <<Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi>> precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control al acesteia”, se arată în comunicatul transmis de MADR.

" "
" "

Prin actul normativ s-a stabilit valoarea ajutorului de minimis în lei care se acordă beneficiarilor în anul 2021, respectiv 3.000 euro/ha la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2020.

În Hotărâre s-au mai stabilit resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis pentru anul 2021,  respectiv maximum 15.000.000 lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 3.078.000 euro, care se asigură din bugetul MADR pe anul 2021.

Perioada în care se va realiza valorificarea producţiei este de 15 iunie – 22 noiembrie, iar termenul de depunere a documentelor justificative, va fi de 29 noiembrie, scrie news.ro.

În actul normativ se reformulează unele dispoziţii pentru o mai mare claritate, în acord cu prevederile Regulamentului de minimis în sectorul agricol şi cele ale legislaţiei naţionale.

Reprezentanţii MADR au mai menţionat că pentru a fi consideraţi eligibili, producătorii agricoli trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp şi să obţină o producţie de minimum 3 kg usturoi/10 mp.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *