Crearea unei platforme online, pe care orice pacient să-și poată face o programare, extinderea programului în ambulatoriul de specialitate din spitalele publice până la ora 20:00, dar și prelungirea duratei valabilității cardului de sănătate cu 10 ani – se numără printre măsurile privind reforma sistemului sanitar, scrie Agerpres.
Guvernul amintește marți, pe pagina de Facebook, principalele măsuri privind reforma sistemului sanitar în beneficiul pacientului:
* Va fi creată o platformă online, pe care orice pacient să-și poată face o programare. Spitalele și clinicile care au sisteme de programări vor fi interoperabile cu acest sistem.
* Pacientul va fi informat, printr-un mesaj, sms sau e-mail, despre serviciul medical de care a beneficiat – de la medicină de familie, ambulatoriu de specialitate, spital, dispozitiv medical, farmacie – și decontul de care a beneficiat.
* Programul în ambulatoriul de specialitate, din spitalele publice, va fi extins până la ora 20:00 pentru ca pacienții să aibă acces la investigații precum EKG sau ecografie, de exemplu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News