Skip to content
Politică

Guvernul a decis: Petrom plăteşte redevenţe pentru petrolul scos din România la preţul barilului Brent de la Bursa din Londra

Companiile care extrag ţiţei din România vor plăti la bugetul de stat redevenţe în funcţie de cotaţia barilului Brent de pe Bursa din Londra, potrivit unui ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), publicat vineri în Monitorul Oficial.

Se consideră ţiţei de referinţă, cu caracteristici fizico-chimice şi condiţii de calitate şi de piaţă asemănătoare tipurilor de ţiţei din producţia internă, sortimentul Brent„, se precizează în proiectul citat.

Anul trecut, cotaţiile ţiţeiului Brent au avut o medie de 71,06 dolari pe barili, iar, pentru acest an, OMV Petrom estimează o valoare de 65 de dolari pe baril.

Titularii acordurilor petroliere vor calcula lunar redevenţa datorată statului, prin aplicarea cotelor procentuale convenite prin acordul petrolier la producţia brută de petrol realizată„, mai prevede ordinul ANRM.

Redevenţa va fi predată trimestrial, până la data de 20 a primei luni a trimestrului următor.

Oficialii ANRM precizează că au fundamentat această metodologie de calcul a redevenţei, „în concordanţă cu criteriile acceptate pe piaţa internaţională a petrolului, pe baza studiilor efectuate sau contractate cu institute de specialitate din ţară (Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti), care vor fi prezentate şi analizate cu reprezentanţi ai entităţilor interesate (Societatea Comercială OMV Petrom SA)”.

Potrivit Legii petrolului 238/2004, titularii acordurilor petroliere plătesc la bugetul de stat o redevenţă între 3,5% şi 13% din valoarea producţiei brute, în funcţie de mărimea zăcământului, în cazul ţiţeiului şi între 3,5% şi 13,5% în cazul gazelor naturale, scrie economica.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *