Guvernul a desființat postul de secretar de stat pentru relația cu Instituțiile Prefectului din MAI

Sursa foto: X

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, o hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne.

Actul normativ prevede eliminarea unui post de secretar de stat – cel pentru relația cu Instituțiile Prefectului -, precum și a unui post de secretar general adjunct.

Astfel, în activitatea de conducere, ministrul va fi ajutat de patru secretari de stat, trei subsecretari de stat și secretarul general, sprijinit de doi secretari generali adjuncți.

Atribuțiile aferente domeniului relației cu Instituțiile Prefectului vor fi stabilite, spre coordonare, prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul Afacerilor Interne, potrivit legii.

Totodată, se desființează cabinetul aferent postului de secretar de stat, prevăzut cu un număr total de două posturi.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: