Skip to content
Societate

Guvernul a suspendat prin OUG transparența decizională pe durata stării de urgență. Mediul de afaceri avertizează asupra unui pericol

Inquam Photos / George Calin

Guvernul a suspendat prin OUG 34/2020, pe durata stării de urgență, unele norme referitoare la transparența decizională și dialogul social pe care trebuie să le parcurgă inițiativele legislative.

Prevederea din OUG 34/2020: ”Pe perioada stării de asediu sau a stării de urgență, normele legale referitoare la transparența decizională și dialogul social nu se aplică în cazul proiectelor de acte normative prin care se stabilesc măsuri aplicabile pe durata stării de asediu sau a stării de urgență ori care sunt o consecință a instituirii acestor stări”.

Mai multe patronate reprezentative, reunite în Confederația Patronală Concordia, avertizează că această suspendare a obligațiilor legate de transparență ”poate submina serios încrederea dintre stat și cetățeni, indispensabilă în această perioadă de criză”, potrivit unui comunicat de presă, potrivit G4media.

Patronatele arată că prin această renunțare la transparență se deschide posibilitatea ca orice act normativ care face referire la pandemia de coronavirus, adică o mare parte a actelor normative ale perioadei următoare, să fie exceptat de la avizarea în Consiliul Economic și Social sau de la alte forme de transparență decizională.

Înțelegem importanța adoptării rapide a unor măsuri excepționale, dar lipsa transparenței va contribui la scăderea încrederii societății în lege. Încrederea este importantă pentru că asigură respectarea voluntară a legii cu consecințe pozitive pentru depășirea stării de urgență și păstrarea unor relații de cooperare între stat şi societate”, arată Concordia.

În timp ce România alege calea renunțării la dialog, Uniunea Europeană implică partenerii sociali (implicit și Concordia prin afilierea la BusinessEurope) în elaborarea planului de acțiune pentru diminuarea efectelor COVID19 în economie și societate. Ieri, vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombroskis a avut o video conferință cu toate marile confederații patronale din Uniune”, potrivit confederației patronale.

Confederația Patronală Concordia reprezintă companii cu capital românesc și străin, reunite în cele mai puternice federații sectoriale și care au cea mai diversă și relevantă perspectivă asupra realităților economice și sociale : Federația Patronală Petrol și Gaze, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie, Federația Patronală a Rețelelor de Comerț, Federația Patronatelor din Industria Auto, Federația Patronală a Transportatorilor din România, Federația Patronală a Serviciilor Financiare din România, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, Federația Industriei Hoteliere din România. Concordia este confederația patronală românească afiliată la BusinessEurope și IOE – International Organization of Employers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *