Guvernul adoptă astăzi măsuri de sprijin pentru locuitorii din județele Suceava și Neamț afectate de inundații

sursa: x

Guvernul are ședință, vineri de la ora 12.00, pentru a adopta măsuri de sprijin pentru persoanele afectate de inundațiile din județele Suceava și Neamț.

Ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor Diana Buzoianu a declarat joi, într-o vizită făcută la Broşteni, localitate din judeţul Suceava afectată de inundaţiile de la sfârşitul săptămânii trecute, că Executivul este preocupat ca în zonele sinistrate să ajungă toate resursele necesare.

„Eu am vrut astăzi și să văd de ce mai este nevoie și să transmit mai departe nevoile oamenilor la nivelul Guvernului”, a adăugat Diana Buzoianu.

Potrivit ministrei Mediului, una dintre problemele principale în localităţile afectate de inundaţii este legată de apă. Bozoianu a a adăugat că lucrările de îndiguire făcute recent în zona Broşteni au atenuat consecinţele, având în vedere că a fost vorba de un fenomen meteo extrem.

Executivul a transmis, după ședința de joi, că ajutoare umanitare care constă în alimente, apă potabilă, construcţii modulare, îmbrăcăminte, motorină şi alte produse de strictă necesitate au ajuns la locuitorii din Suceava şi Neamţ, afectaţi de fenomenele hidrometeorologice severe din ultimele zile.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: