Skip to content
Economie

Guvernul adoptă OUG privind miliardul de euro pentru sprijinirea mediului de afaceri

Ludovic Orban Facebook

Guvernul urmează să adopte proiectul de ordonanţă de urgenţă privitoare la miliardul de euro disponibilizat ca urmare a creşterii flexibilităţii în cadrul programelor finanţate din fonduri europene, pentru sprijinirea mediului de afaceri, a declarat premierul Ludovic Orban.

Trebuie să adoptăm ordonanţa de urgenţă privitoare la miliardul de euro disponibilizat ca urmare a creşterii flexibilităţii în cadrul programelor finanţate din fonduri europene: 550 de milioane de euro granturi pentru investiţii, 350 de milioane de euro granturi pentru repornirea activităţii şi microgranturile de 2.000 de euro pentru microîntreprinderi„, a precizat Ludovic Orban, vineri, în cadrul şedinţei de guvern.

" "

De asemenea, la solicitarea prim-ministrului, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş a anunţat că pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern se află şi un proiect de HG privitor la granturile pentru digitalizarea IMM-urilor, în valoare de 150 de milioane de euro.

E vorba despre digitalizarea IMM-urilor cu cele două forme de grant pe care vi le-am propus, cu valori cuprinse între 30.000 şi 100.000 de euro pentru diverse achiziţii ce ţin de digitalizarea activităţii membrilor, precum şi granturi de valoare mare, între un milion şi 6 milioane de euro şi poate fi prezentat (proiectul – n.r.) pentru o dezbatere în cadrul şedinţei„, a precizat ministrul, potrivit Agerpres.

Şeful Executivului a menţionat apoi programul de granturi din cadrul Programului Operaţional Regional, Măsura 2.1, 2.2. „E vorba de granturile de investiţii pentru micro întreprinderi cu o supracontractare de 247 milioane de euro, granturi între 50.000 şi 200.000 de euro, granturile de investiţii pentru IMM-uri cu valoare între 200.000 de euro şi 1 milion de euro, cu o supracontractare de 450 milioane de euro şi granturile pentru investiţii mari 1,5 milioane şi 6 milioane cu o finanţare de 550 de milioane de euro„, a declarat Orban.

 

 

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *