Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă, iniţiată de Ministerul Fondurilor Europene, privind implementarea mecanismului de distribuire, în baza Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD, a pachetelor cu produse de igienă şi alimentare către persoanele aflate în prezent într-o situaţie de vulnerabilitate, potrivit Agerpres.
„Pachetele cu produse de igienă şi alimentare achiziţionate de către Ministerul Fondurilor Europene(…) pot fi livrate către persoanele plasate în carantină, în izolare şi autoizolare în această perioadă urmare a instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României, precum şi ca urmare a implementării măsurilor dispuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Totodată, în cazul în care mai rămân pachete nedistribuite se va proceda la distribuirea acestora către alte categorii vulnerabile, respectiv persoane vârstnice instituţionalizate în centre de îngrijire şi asistenţă şi copii instituţionalizaţi în centrele de plasament aflate pe raza unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv a judeţelor care înregistrează aceste stocuri”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.
Conform documentului, fiecare UAT, în funcţie de situaţia existentă, va identifica soluţii pentru distribuirea tuturor pachetelor cu produse de igienă şi alimente pentru aceste persoane.
„Predarea pachetelor de igienă se va face pe bază de procese verbale de predare cu ajutorul reprezentanţilor autorităţilor locale disponibile, care vor asigura atât sprijin prin personalul disponibil din subordine, cât şi sprijin logistic. Procesele verbale de predare vor fi centralizate la nivelul fiecărei Instituţii a Prefectului, iar o copie a acestora va fi înaintată electronic către MFE”, se precizează în nota de fundamentare.Prin acelaşi proiect de ordonanţă de urgenţă, MFE, prin Autoritatea de Management pentru Programului Operaţional Infrastructură Mare (AM POIM), va propune Comisiei Europene modificarea programului operaţional pentru includerea în categoria tipurilor de acţiuni eligibile dotarea cu echipamente medicale şi echipamente de protecţie medicală pentru lupta contra coronavirusului COVID-19, precum şi extinderea categoriei de beneficiari eligibili pentru acest tip de investiţii.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News