Skip to content
Politică

Guvernul aprobă rectificarea bugetară. Ce ministere ies în pierdere și unde se plusează

Guvernul a aprobat rectificarea bugetară. Premierul Victor Ponta a declarat că este pentru prima oară după foarte mulți ani când după primele nouă luni există încasări bugetare pe baza cărora s-a construit bugetul de stat.

În proiectul de rectificare era prevăzut ca, la capitolul privind cheltuielile bugetului de stat, bugetul Ministerul Culturii să fie tăiat cu 10,2 milioane lei, iar cel al Ministerului Tineretului şi Sportului să fie diminuat cu 3,5 milioane lei.

„Având în vedere promulgarea legii CAS, avem din aceste încasări și din celelalte realocări de acoperit pentru 2014 o pierdere bugetară de 800 de miliaone de lei și prin rectificarea de astăzi am acoperit toate resursele. Prin rectificarea de astăzi am asigurat toate obligațiile fundamentale ale statului, mă refer la salarii, pensii, așa încât nimeni nu are nici o grijă până la 31 decembrie referitor la salarii, pensii și ajutoare sociale. Toate ministerele care aveau acel buget de 10%, evident că prin OUG de astăzi am deblocat acei 10%. Aș vrea de asmenenea să am alocat în plus 140 de milioane de lei pentru procese câștigate de profesori, putem să păstrăm ritmul de achitare la zi. La Sănătate au fost 160 de milioane de lei în plus pentru programele naționale și pentru continuarea și finalizarea programelor de reabitare mai ales la maternități . Am alocat MApN 24 de milioane de lei pentru a fi achiziționate pentru programele pentru depistarea rapidă a persoanelor afectate de ebola. Ministerul Muncii primește 1,2 miliarde de lei pentru toate obligațiile pe care le are și pentru programele pe care are. Ministerul Agriculturii a primit 50 de milioane de lei pentru subvenții.Ministerul Agriculturii a primit 50 milione de lei pentru subventii. 

De asemenea, la MApN 140 milioane de lei  achitarea facturilor pentru echipamente”, a declarat Ponta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *