Clienții ar putea găsi în magazine alimente cu adaosuri comerciale plafonate la cel mult 20% și după 1 noiembrie. Guvernul vrea să prelungească măsura pentru a preîntâmpina apariția unui nou val de scumpiri în pragul sărbătorilor de iarnă. Și lista de produse ar putea fi extinsă cu alimente de sezon. Economiștii se așteaptă însă ca prelungirea plafonării adaosurilor comerciale să ducă în cele din urmă la prețuri mai mari.
Procesatorii și comercianții au fost obligați să vândă unele alimente de bază cu adaosuri comerciale plafonate la 20%, de la începutul lunii august. Măsura urmează să expire la 1 noiembrie. Dar guvernul vrea să o prelungească și în perioada sărbătorilor de iarnă.
Ne dorim, în continuare, prelungirea acestui act normativ pentru o perioadă de încă trei luni. În această perioadă sunt şi sărbătorile şi bineînţeles că ne dorim foarte mult să lărgim şi lista de produse. Sunt foarte multe produse care se consumă în perioada sărbătorilor. Vorbim aici şi de smântână, laptele de 3,5 grăsime, cozonaci, pişcoturi.
Lista extinsă cu alimentele care vor avea adaosuri comerciale limitate ar urma să fie stabilită de autorități în urma unor discuții cu reprezentații procesatorilor și comercianților.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News