Skip to content
Europa

Guvernul ceh impune vaccinarea obligatorie a persoanelor în vârstă de peste 60 de ani, personalului din domeniul sănătăţii, poliţiştilor, pompierilor şi militarilor

Twitter

Cehia a impus vaccinarea obligatorie împotriva covid-19 a persoanelor în vârstă de peste 60 de ani – începând de la 1 martie – şi a unor categorii ale populaţiei, a anunţat vineri Guvernul ceh, care luptă împotriva uneia dintre cele mai mari rate a infecţiei din lume, relatează AFP.

Urmează să fie vaccinaţi obligatoriu şi membrii personalul din domeniul sănătăţii, poliţiştii, pompierii şi militarii.

”Observăm că oamenii de o anumită vârstă constituie majoritatea persoanelor spitalizate şi de la terapie intensivă”, a declarat ministrul Sănătăţii Adam Vojtech.

Noua reglementare a fost aprobată cu doar o săptămână înainte de intrarea în funcţie a noului Gubvern ceh.

Succesorul în post al ministrului Sănătăţii, Vlastimil Valek, a anunţat deja că se opune vaccinării obligatorii a persoanelor în vârstă şi că vrea să modifice legislaţia.

Cehia a înregistrat 981 de cazuri covid-19 la 100.000 de locuitori în ultimele şapte zile – a doua cea mai mare rată a incidenţei dn lume, după vecinul său slovac.

Premierul desemnat Petr Fiala, care a obţinut o victorie în alegerile legislative, în octombrie, urmează să se întâlnească luni cu şeful statului, Milos Zeman, pentru a stabili împreună data nominalizării întregului Guvern de coaliţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *