Guvernul german a aprobat legalizarea consumului de canabis

canabis
Sursa foto: Unsplash

Guvernul german a aprobat liberalizarea regulilor privind canabisul, pregătind scena pentru ca cea mai mare țară din Uniunea Europeană să dezincrimineze posesia unor cantități limitate de canabis și să permită membrilor „cluburilor de canabis” să cumpere substanța pentru scopuri recreative.

Coaliţia social-democratului Olaf Scholz, împreună cu Verzii şi Liberalii, a făcut din această legalizare unul dintre proiectele emblematice ale mandatului ei, chiar dacă planul iniţial mergea mult mai departe. Confruntat cu rezerve din partea Uniunii Europene, Berlinul a trebuit să-şi revizuiască politica, arată adevărul.ro.

Reforma stârneşte critici de asemenea din partea opoziţiei, a sindicatelor poliţiştilor sau a judecătorilor care cred că nu va pune capăt traficului de droguri.  Potrivit acestui proiect de lege, va fi posibilă cultivarea până la trei plante de canabis pentru uz propriu.

Noua legislaţie prevede crearea de asociaţii non-profit ai căror membri adulţi – numărul lor fiind limitat la 500 – să poată cultiva planta pentru consum propriu, sub supravegherea autorităţilor publice.

Aceste „Cannabis Social Clubs” – aşa cum se numesc ele – vor avea o activitate reglementată: nu vor putea aproviziona decât membrii şi doar cu 25 de grame pe zi, cu maximum 50 de grame pe lună. Pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani, va fi ceva mai puţin: 30 de grame pe lună.

Aceste cluburi vor fi supuse controalelor de către autorităţile publice. Consumul de canabis trebuie să aibă loc în afara acestor cluburi, dar este interzis la mai puţin de 200 de metri faţă de ele, de şcoli, locuri de joacă, terenuri de sport şi asociaţii pentru tineri.

„Consumul de canabis este periculos”

Ministrul federal german al sănătăţii Karl Lauterbach intenţionează printre altele să lanseze o campanie de conştientizare a tinerilor asupra efectelor canabisului pentru creier „deosebit de dăunătoare când acesta este încă într-o perioadă de creştere”.

„Pentru tinerii (sub 18 ani), consumul rămâne interzis, iar pentru tinerii (până la 21 de ani), este limitat”, a amintit el într-un comunicat de presă. Oficialul german a descris proiectul de lege privind legalizarea canabisului, aprobat miercuri de Cabinet, ca un „punct de cotitură”.

Legea este un punct de cotitură într-o politică din păcate eşuată în legătură cu canabisul”, a spus ministrul în timpul unei conferinţe de presă la Berlin. „Nimeni nu ar trebui să înţeleagă greşit legea. Consumul de canabis va fi legalizat. Cu toate acestea, el rămâne periculos”, a notat Lauterbach, potrivit unui comunicat comun al ministerului său şi Ministerului Agriculturii.

Scopul proiectului de lege, a explicat el, este să elimine piaţa neagră şi să reducă criminalitatea legată de droguri, traficul de substanţe toxice şi numărul consumatorilor. La rândul său, ministrul agriculturii Cem Özdemir a vorbit despre un „pas important pentru o politică progresivă, realistă asupra drogurilor”.

Proiectul de lege, care trebuie adoptat de parlament, este posibil să se modifice în timp ce Bundestagul îl dezbate după vacanţa de vară. Camera superioară a parlamentului german, Bundesrat, este de asemenea pregătită să-l discute.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: