Guvernul ia în calcul să nu mai efectueze în acest an o rectificare bugetară. Suplimentări decise la ministere

Marcel-Bolos
Sursa foto: Captură Video

Guvernul ia în calcul să nu mai efectueze în acest an o rectificare bugetară, o premieră având în vedere că era și singura programată pentru 2023, și să regleze situația prin Fondul de rezervă. Informația, inițial disponibilă din surse guvernamentale, a fost confirmată pentru Profit.ro de către ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

„Astfel, în prezent este o variantă sa nu se mai rectifice bugetul de stat în acest an, dar nu este luată încă o decizie finala”, a declarat, contactat de Profit.ro, ministrul Finanțelor.

Potrivit informațiilor Profit.ro, o decizie în acest sens ar putea fi luată săptămâna următoare. Rectificarile bugetare nu sunt obligatorii. Daca se pot asigura cheltuielile prin redistribuiri, Guvernul poate închide anul și fără rectificare. În timp ce unele ministere au economii și disponibilizează sume către Fondul de Rezervă, alte ministere au nevoie de cheltuieli suplimentare și primesc fonduri din Fondul de Rezervă. Procedura este reglementatăa prin Legea finanțelor.

Ministerul Finanțelor pregătea o rectificare bugetară care ar duce deficitul bugetar la 5,5% din PIB, aceasta urmând însă să fie negativă în ce privește veniturile, anunța recent, într-un interviu pentru Profit.ro și Profit News TV, ministrul de resort, Marcel Boloș.

România nu a mai avut parte de o rectificare negativă (cu reducere de venituri) din 2020, un an atipic, care nu poate fi folosit pentru comparații întrucât la momentul respectiv, din cauza pandemiei, statul a acordat firmelor posibilitatea să amâne plata taxelor, fiind asumat un impact bugetar negativ pentru a ține în picioare economia.

Anterior, o rectificare cu tăiere de venituri a mai fost doar în 2010, cel mai greu al al crizei financiare, când au fost tăiate salariile în sectorul public.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: