Noul proiect al rectificării bugetare prevede o creștere mai mare a deficitului decât era vorba inițial. Practic, autoritățile au decis creșterea cheltuielilor, în timp ce veniturile estimate au rămas la fel, ceea ce înseamnă că banii suplimentari vor veni tot din împrumuturi.
Contactat de PS News, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, susține că împrumuturile făcute de statul român pe bandă rulantă n-ar fi o problemă atât de gravă dacă sumele împrumutate s-ar duce în investiții. Numai că Guvernul nu spune ce face cu acești bani.
”Noi nu avem o cifră, iar Guvernul ar trebui să iasă să ne spună că în momentul acesta, în România avem demarate lucrări publice în valoare de…, care au fost achitate în cuantum de… , și care trebuie onorate până la sfârșit în cuantum de…. Nouă nu ne-a făcut nimeni public acest aspect al investițiilor publice existente la un moment dat în România, cu bani dați în avans, cu datorii rămase, cu datorii ș.a.m.d.
Investițiile reprezintă o componentă esențială în definiția produsului intern brut care are 5 variabile: consumul privat, consumul domestic, consumul statului, plus investiții, plus export, minus import. Noi am devenit oricum foarte mari consumatori de marfă din import, în schimb ne interesează să avem ca declarație publică nivelul investițiilor publice la un moment dat”, a declarat Mihai Daraban pentru PS News.
Potrivit Opoziției, doar în acest an, împrumuturile contractate de Guvern au ajuns la 80 de miliarde de lei. Numai în luna iulie au fost luați 22,4 miliarde de lei, cea mai mare sumă împrumutată de România în acest an.
@ Dacă Mihai Daraban și-a închiriat tarabă să vândă, roșii, castraveți, vinete, că e de sezon , pentru a cumpăra marfă de la Daraban,?