Noul Guvern se instalează în ritm rapid, după ce negocierile pentru programul economic și pentru acordul politic s-au prelungit. Protocolul de constituire a coaliţiei va fi semnat luni dimineață, la Senat, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală. Și audierile miniștrilor propuși au loc astăzi. Executivul lui Ilie Bolojan vine cu destul de multe nume noi, dar și cu 5 posturi de vicepremier.
Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni dimineață, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală. De asemenea, astăzi ar urma să fie și audierile miniștrilor în Parlament și un vot de încredere a senatorilor și deputaților, astfel încât mâine dimineață să vedem un jurământ în fața președintelui Nicușor Dan, dar și prima ședință de guvern.
Ce prevede acordul de guvernare
Președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat la Digi24 că programul de guvernare este pe perioada 2025 – 2028, precizând că în acordul politic este inclusă rotativa.
„Dacă se face rocadă și anumite lucruri vor fi deja depășite și vor fi alte provocări, oricum trebuie să mergi în Parlament cu noul Guvern, când se face rocada, te duci cu o nouă listă, te duci cu un nou program de guvernare, încep din nou audierile, toată procedura parlamentară care poate fi repede depășită, dar atunci te duci și corectezi dacă e nevoie. Când vii cu program de guvernare, indiferent dacă va fi sau când va fi rocada, te gândești la ciclul electoral”, a explicat el.
Kelemen Hunor: „Trebuie să creștem veniturile”
Acum 4 zile, au fost câteva ore în care chiar a părut că blocajul este de netrecut. Președintele și premierul desemnat aveau păreri diferite despre TVA. Au negociat un compromis în care taxa crește doar acolo unde este sub 19% în acest moment, cu excepția alimentelor și medicamentelor. Iar dacă situația finanțelor țării tot nu este bună, în octombrie ar putea trece de la 19% la 21%.
Kelemen Hunor a declarat că nu este trecut în programul de guvernare chestiunile privind cotele de TVA, ci va scrie că „trebuie să creștem veniturile”, precizând că „TVA este modalitatea cea mai simplă, fiindcă poți să introduci relativ repede și banii vin, dar reduci consumul, crești inflația”.
„Nu scrie în programul de guvernare. În programul de guvernare, probabil că trebuie să așteptăm textul final, va scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia Europeană. Noi avem în acest moment un deficit uriaș. Există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit o anumită un anumit procent de deficit. Deci trebuie să creștem veniturile, dar problema rămâne cum crești veniturile și cum scazi cheltuielile. Din acest punct de vedere au fost enorm de multe discuții”, a mai spus Kelemen Hunor, chestionat dacă sunt precizate clar în programul de guvernare etapele privind creșterea TVA.
„TVA este modalitatea cea mai simplă, fiindcă poți să introduci relativ repede și banii vin, dar reduci consumul, crești inflația. Dacă nu faci cu măsura, atunci s-ar putea să n-o să mai ai acele venituri la care tu te-ai gândit când ai făcut calculele, fiindcă dacă se reduce consum și economia românească este mult bazată pe consum, atunci și veniturile scad. Pe de altă parte, dacă tu tai investițiile, tu nu ajuns economia, atunci răcești economia și vei intra în recesiune și atunci nici nu încasezi și economia n-o să meargă. Lucrurile se vor complica. De aceea trebuie echilibrat, trebuie gândit foarte, foarte bine”, a mai spus el.
Cum arată Guvernul lui Ilie Bolojan
Noul Executiv care va fi condus de Ilie Bolojan va avea cinci vicepremieri, şase miniştri de la PSD, patru – PNL, patru – USR şi doi – UDMR.
Vicepremieri
Marian Neacșu – PSD
Cătălin Predoiu – PNL
Ionuț Moșteanu – USR
Tanczos Barna – UDMR
Dragoș Anastasiu
Unii dintre acești vicepremieri vor avea și portofolii de ministru.
Miniștrii PSD
Ministerul Sănătății – Alexandru Rogobete
Ministerul Justiției – Radu Marinescu
Ministerul Energiei – Bogdan Ivan
Ministerul Agriculturii – Florin Barbu
Ministerul Muncii – Florin Petre Manole
Ministerul Transporturilor – Ciprian Șerban
Miniștrii PNL
Ministerul de Interne – Cătălin Predoiu
Ministerul de Finanțe – Alexandru Nazare
Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene – Dragoș Pîslaru
Ministerul Educației – Daniel David
Miniștrii USR
Ministerul Mediului – Diana Buzoianu
Ministerul Afacerilor Externe – Oana Țoiu
Ministerul Apărării – Ionuț Moșteanu
Ministerul Economiei – Radu Miruță
Miniștrii UDMR
Ministerul Culturii – Demeter Andras Istvan
Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News