Skip to content
Politică

Guvernul Orban mai face un compromis: fără achiziţii directe pe timpul stării de alertă – VIDEO

Guvern Inquam Photos/Octav Ganea
" "

Guvernul a adoptat în ședința de marți hotărârea pentru prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile pe întreg teritoriul României, începând de miercuri, 17 iunie, a anunțat șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

O modificare importantă din textul HG se referă la sistarea procedurii de achiziții directe din domeniul medical, fiind propusă revenirea la procedura legală de dinainte de instituirea stării de urgență în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Aceasta era una dintre cerințele PSD pentru a vota prelungirea stării de alertă.

" "
" "

Raed Arafat a prezentat regulile care rămân în vigoare în perioada următoare: „După o analiză foarte amănunţită a situaţiei actuale, în pofida faptului că avem o curbă descendentă, totuşi există semne că situaţia poate oricând să deterioreze şi să avem cel puţin focare serioase sau să avem o situţia mai grea în următoarea perioadă dacă nu respectăm măsurile compensatorii care au fost deja menţionate şi anume purtatul măştii, distanţarea fizică, triajul la intrare în spaţii închise, purtatul măşti în transportul în comun”, a declarat Arafat.

Briefing de presă susținut de șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ionel Dancă, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, și șeful DSU, Raed Arafat, la finalul ședinței de guvern

Briefing de presă susținut de șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ionel Dancă, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, și șeful DSU, Raed Arafat, la finalul ședinței de guvern.#sedintadeguvern #IonelDanca #NeluTataru

Publicată de Guvernul României pe Marţi, 16 iunie 2020

În cadrul conferinţei de presă de la Palatul Victoria, şeful DSU a explicat de ce Comitetul Național pentru Situaţii de Urgență a considerat este nevoie de prelungirea stării de alertă: „În primul rând, pentru o coordonare unică naţională – să punem păstra centrul naţional de coordonare. Nu ne întoarcem la stare de normalitate acum. De aici este necesară prelungirea stării de alertă – pentru a lua decizii rapid, pentru a putea face cheltuielile pentru aceste centre, pentru a lua rapid decizia carantinării unor zone sau locaţii, distribuire de materiale şi echipamente, detaşare de personal. Este necesară prelungirea pentru a putea gestiona situaţia mult mai eficient”.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *