Statul le pune din nou beţe în roate organizaţiilor non-profit care ajută copiii bolnavi, bătrânii sau animalele fără stăpân, relatează ȘtirileProTV.
De anul acesta s-a scurtat timpul pe care îl au la dispoziţie ca să atragă bani din direcţionarea a 2% din impozitul pe venit reţinut angajaţilor.
Doar până în 15 martie mai pot aduna formulare de donaţii, deşi anul trecut, termenul-limita a fost cu peste două luni mai lung. Şi cum formularele au fost publicate de autorităţi cu întârziere, multe ONG-uri se tem, că nu vor reuşi să strângă, nici jumătate din cât au adunat anul trecut.
În spatele uşii acestei camere de terapie pentru copiii cu autism, îngrijorările cresc pe zi ce trece. Angajaţii ONG-ului Help Autism, unde are loc sesiunea de terapie, dau e-mail-uri, telefoane şi mobilizează voluntari în încercarea de a strânge bani cât mai rapid.
Data a fost stabilită încă de anul trecut de autorităţi, care au vrut să ″alinieze″ la acest termen-limita mai multe declaraţii pentru a fi mai repede procesate.
Daniela Bololoi, asociaţia HELP AUTISM: “Vom colecta doar 40% din ce am colectat anul trecut. Ce am reuşit anul trecut să facem în 145 de zile vom fi nevoiţi, ca să păstrăm acelaşi grad de colectare, să facem în doar 60 de zile″.
Asta pentru că autorităţile au publicat cu o întârziere de două săptămâni modelul de formular pentru donaţie. Mai multe organizaţii, printre care şi Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, cer ca termenul-limita să fie că cel de anul trecut – 25 mai, altfel…
Laszlo Bodor, Asociaţia Pentru Relaţii Comunitare: ″Putem spune că 2019 este un an de sacrificiu. Mai puţine persoane care vor primi servicii vitale în domenii precum sănătate, educaţie, mediul înconjurător”.
Autorităţile pun beţe în roate tocmai organizaţiilor care fac ceea ce statul nu e în stare, spune şi una dintre fondatoarele Asociaţiei ″Daruieste Viata″. ONG-ul construieşte primul spital pentru copiii bolnavi de cancer, din fonduri exclusiv private.
Carmen Uscatu, Asociaţia Dăruieşte Viaţă: “Oamenii ne întrebau din primele zile despre acest formular, el a venit şi cu scurtarea termenului în care putea fi depus. Statul nu se gândeşte niciodată la contribuabil când ia o decizie, nu se gândeşte la pacient, nu se gândeşte la om să-i fie mai uşor.”
Ana Dragu, Asociaţia Autism Europa-Bistrița: ″Noi avem 16 copii pe lista de aşteptare. Ce să zic de viitor? Nu ştim dacă le vom putea asigura nici celor care sunt sub terapie în momentul de față″.