Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență care obligă dezvoltatorii imobiliari să monteze detectoare autonome de incendiu în fiecare apartament din blocurile noi.
Măsura, care a intrat în vigoare în martie, prevede amenzi de până la 50.000 de lei pentru nerespectarea acestei obligații și face parte dintr-un pachet de modificări legislative pentru apărarea împotriva incendiilor. Ordonanța nr. 17/2026 modifică Legea nr. 307/2006, introducând obligația de dotare a apartamentelor cu detectoare de incendiu, care trebuie instalate în paralel cu sistemele existente de alarmare.
De asemenea, autorizațiile de securitate la incendiu pot fi suspendate în cazul nefuncționării instalațiilor de siguranță.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va publica lunar informații despre clădirile cu autorizație de securitate la incendiu, iar procedurile administrative vor fi simplificate, cu termene clare pentru avize și autorizații. În plus, actul normativ introduce sancțiuni penale pentru încălcări grave ale normelor de securitate.
Guvernul justifică aceste măsuri prin numărul crescut de incendii și tragediile recente care au evidențiat deficiențe în respectarea normelor de siguranță.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News











