După ample proteste ale sindicaliștilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Guvernul s-a răzgândit și a aprobat în ședința de joi ordonanța de urgență care prevede plata muncii efectuate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare la nivelul lunii noiembrie 2024. Astfel, în 2025, personalul militar, polițiștii și polițiștii de penitenciare vor beneficia de aceleași drepturi financiare pe care le aveau în luna noiembrie 2024.
La stabilirea cuantumului drepturilor cuvenite personalului se are în vedere inclusiv luna februarie 2025, în integralitate.
„Ieri, la ședințele de bilanț ale Poliției Române și Poliției de Frontieră, am afirmat că vom reveni rapid la cadrul legislativ din noiembrie 2024 privind plata muncii prestate în zilele libere. Am respectat acest angajament, așa cum am discutat și cu reprezentanții organizațiilor profesionale și sindicale”, a transmis Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.
Pe lângă reglementarea plății, ordonanța de urgență introduce și obligația comandanților și șefilor de unități de a asigura o planificare echilibrată a muncii în ture și schimburi, astfel încât un angajat să nu lucreze mai mult de 40% din durata normală a timpului de lucru lunar în astfel de ture. Totodată, ordonatorii de credite vor trebui să acorde, cu prioritate, timp liber corespunzător pentru munca suplimentară prestată, fără a afecta eficiența misiunilor.
Reamintim că așa-numita „ordonanță trenuleț”, adoptată de Guvern la finalul anului trecut, prevedea, printre altele, eliminarea plății orelor efectuate în zilele de weekend și sărbători legale, ceea ce a atras criticile angajaților din sistem.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News