Guvernul s-a împrumutat masiv în luna mai, cu câteva zeci de miliarde de lei, astfel că a ajuns ca, după doar cinci luni încheiate din acest an, să aibă deja contractate împrumuturi reprezentând 66% din cât a planificat pentru întreg anul. Potrivit calculelor Profit.ro, luna mai, cu împrumuturi de 28,7 miliarde de lei, s-a situat foarte aproape de recordul lunar de 32,4 miliarde de lei stabilit în ianuarie anul acesta și urcă totalul perioadei ianuarie-mai la 119,39 miliarde lei.
La final de aprilie, împrumuturile statului se situau la 90,69 miliarde lei.
Ritmul împrumuturilor este unul fără precedent până acum, însă trebuie să ținem cont că necesarul de împrumut pentru tot anul este unul ridicat, în timp Finanțele ar putea viza să rezolve în linii mari chestiunea finanțărilor înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale de la finalul anului, când piețele financiare ar putea deveni ceva mai precaute în așteptarea rezultatelor. Pentru comparație, în primele cinci luni de anul trecut împrumuturile au ajuns la circa 93 miliarde de lei, deși pentru tot anul împrumuturile au totalizat la 203 miliarde lei, semnificativ peste ținta din acest an
Ministerul Finanțelor, responsabil de contractarea împrumuturilor pentru Guvern, se împrumută într-un ritm alert și pentru că trebuie să plătească în acest an 94,4 miliarde lei în contul datoriilor vechi care ajung la scadență în acest an și să asigure fonduri și pentru acoperirea găurii din buget, deficitul, estimat încă la 5% din PIB, 87 miliarde lei. Pentru 2024, necesarul brut de finanțare (deficit + rostogolirea datoriei) a fost anunțat de către Ministerul Finanțelor la 181 miliarde de lei. Un deficit bugetar peste ținta de 87 miliarde lei (5% din PIB) în 2024 ar însemna automat și un necesar de împrumut mai mare de 181 miliarde lei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News