Skip to content
Politică

Guvernul și Parlamentul, ultimele redute ale PSD în fața asaltului PNL

Până în noiembrie 2014, PSD și majoritatea din jurul său se lăudau că dețin controlul asupra a două din cele mai importante instituții ale statului român – Guvernul și Parlamentul. După alegerile din noiembrie se spera ca sfera de influență a coaliției de guvernare să se extindă și asupra Președinției și, cel mai probabil, și asupra serviciilor. Numai că, în luna martie 2015, PSD și coaliția de guvernare au rămas cu aceleași instituții sub control, în vreme ce PNL continuă să dețină controlul asupra a tot mai multe instituții.

În toamnă, Victor Ponta și cei din jurul său militau pentru o conducere apolitică a serviciilor, SRI și SIE. Același lucru îl consideră și astăzi potrivit, numai că, din câte am observat, nu de aceeași părere este și președintele Iohannis.

În aceeași măsură, trebuie reamintit sloganul campaniei prezidențiale a PNL – un partid nu trebuie să dețină toată puterea din stat, adică PSD. Între timp PSD nu a pus mâna pe toată puterea, lucru care ar fi trebuit să îi mulțumească pe liberali. Însă, socoteala de acasă nu e aceeași cu cea din târg.

De la finele lui 2014 s-a început un fel de asalt al PNL asupra Parlamentului pentru a-i înlocui pe președinții celor două camere, însă majoritatea a rezistat. De asemenea, au fost și atacuri la adresa Guvernului căruia i s-a cerut să demisioneze și pe care l-au amenințat cu moțiunea de cenzură. Toate au rămas la nivel discursiv, deoarece nu beneficiază de puterea necesară pentru a trece o moțiune.

În schimb, prin președintele Klaus Iohannis, PNL a pus „mâna” pe puterea executivă, reprezentată de președinte, dar și pe servicii, oficial doar pe SRI unde a fost numit Eduard Hellvig. Neoficial, adică pe surse, ar urma ca PNL să aibă un om și la SIE în persoana fostului consilier prezidențial George Scutaru (eliberat din funcție de Klaus Iohannis).

Sloganul de campanie referitor la toată puterea în mâinile unui singur partid se transformă într-o simplă lozincă, deoarece PNL mai are de preluat controlul doar la două instituții: Guvern și Parlament. În cazul în care vor reuși liberalii să pună mâna și pe Legislativ și Executiv, atunci putem să spunem că PSD trăiește cel mai negru coșmar. Măcar în perioada lui Traian Băsescu, șeful SRI era de la PSD.

Iohannis este așteptat să facă o nominalizare pentru șefia SIE. Liberalii susțin că funcția de director al SIE va reveni tot PNL, în timp ce social-democrații consideră că șeful de la SIE trebuie să facă parte dintr-un alt partid pentru că ar fi „periculos” ca ambele servicii să meargă într-o singură zonă politică. Ceea ce observăm este ceva de cascadorii râsului: PSD avertizează cu privire la pericolul pe care îl invoca PNL în campania prezidențială.

Social-democrații speră la negocieri între PNL și PSD pentru șefia SIE și că cel nominalizat nu va fi tot din PNL. În presa, s-au vehiculat deja două nume care sunt date drept favorite: Mihai Răzvan Ungureanu și Sorin Ducaru. Însă, cel mai probabil nu va fi niciunul dintre aceștia. Cele mai mari șanse în acest moment le are fostul consilier prezidențial George Scutaru, a cărui eliberare din funcție nu poate fi tradusă altfel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *