Skip to content
Politică

Gyorgy Frunda, reacție dură privind ieșirea UDMR de la guvernare: „Suntem în bătaia vântului politic din România”

Consilierul prim-ministrului, Gyorgy Frunda, a declarat sâmbătă, la Târgu Mureș, pentru Agerpres, că există într-adevăr riscul ca Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) să nu mai intre în Parlament la viitoarele alegeri, din 2016, însă ieșirea de la guvernare nu ajută Uniunea să recâștige voturile pierdute de-a lungul anilor.

„Există acest pericol ca peste doi ani să nu mai fim în Parlament, dar cred că ieșirea de la guvernare nu ne ajută să recâștigăm voturile. Dimpotrivă, cred că rămânerea la guvernare, a convinge colegii de la guvernare să voteze legea autonomiei culturale, de exemplu, legea simbolurilor și însemnelor minorităților naționale, a aduce bani în infrastructura locală, pentru școli, pentru comunitățile locale, spitalele locale ar fi elemente care ar aduce voturi UDMR, nu a le pierde„, a arătat Frunda.

„Dacă ieși de la guvernare trebuie să te poziționezi în opoziție. Acest joc nici cu tine, nici cu tine nu ne aduce nimic, deci ieșim de la guvernare și sprijinim noul guvern, ieșim de la guvernare dar sprijinim noul buget, nu suntem nici în opoziție, nici la guvernare, suntem în bătaia vântului politic din România. E o decizie greșită. Sunt singurul care am spus acest lucru, e adevărat, dar sunt mulți cei care gândesc ca mine și nu au posibilitatea sau curajul să spună acest lucru. (…) În opoziție o să poți să spui că ne persecută primarii, președinții de consilii județene și motivat că ne interzice cântatul imnului, arborarea steagului secuiesc, dar astea sunt deja elemente care deja nu mai conving lumea”, a mai precizat Gyorgy Frunda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *