Hagi a dezvăluit câte milioane de euro are campioana Farul ca buget

captura video

Farul este campioana României dar nu și cea mai bogată echipă din campionat. Chiar și așa însă, echipa din Constanța are un buget decent, după cum a dezvăluit Gică Hagi.

“Nu suntem cei mai buni din România pentru că bugetul nu este. La conducători, avem conducători foarte buni, avem președinte, avem vicepreședinte, toți sunt foști fotbaliști.

Încercăm să facem față, vom vedea, ușor ușor să mărim aceste venituri ale clubului care să fie bine pentru club să ne putem bate de la egal la egal cu orice club din România, dacă putem, dacă nu…

Bugetul este la fel ca în anii precedenți, noi nu putem să schimbăm. Noi o luăm în fiecare an, ne clădim, o luăm de la zero, nu putem, niciun leu în plus. Bugetul e în jur de 6 milioane“, a declarat Gică Hagi pentru Fanatik.

Regele regretă și acum plecarea lui Denis Alibec în Qatar.

”Cu Alibec eram foarte puternici. Fără el nu mai suntem la fel. Budescu e altceva. E un număr 10, știam de creativitatea lui. Rămâne provocarea noastră să îl facem mult mai iute. Ăsta e scopul meu, să îl fac mai iute și în gândire, și în mișcare. E și scopul lui și al meu să facem asta.

Alibec are experiență, calitate de nouar. E complet, are și forță. Poate să joace orice poziție, poate să îndeplinească orice rol, dacă e liniștit și concentrat”, a mai declarat Gică Hagi, la Fanatik, conform digisport.ro

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL