Skip to content
Sport

Halep: Am plâns după mult timp

Jucătoarea Simona Halep, numărul 2 mondial, a declarat că a plâns după ce a fost eliminată în optimile turneului de la Indian Wells, deoarece, deşi acum trece mai uşor peste înfrângeri, este dezamăgită şi supărată, relatează tennisnow.com.

“Da, înfrângerile sunt mai uşor de digerat acum. Trec mai repede peste ele, dar totuşi sunt dezamăgită şi supărată. De fapt, astăzi am plâns, după mult timp. Este normal. Şi dau sută la sută în fiecare meci, la fiecare turneu. De aceea sufăr când pierd. Însă învăţ din aceste meciuri. Abia aştept săptămâna viitoare, turneul viitor şi nu voi renunţa”, a spus Halep.

Ea a mărturisit că a plâns cel mai mult după finala French Open pierdută în 2017, în faţa Jelenei Ostapenko. “Cel mai mult am plâns după finala French Open din 2017. Cred că toată lumea ştie asta. Iar astăzi pur şi simplu mi-a venit să plâng. Am plâns puţin, pentru că am simţit nevoia să fac asta. Sufăr după fiecare înfrângere. Cred că este un lucru bun”, a precizat sportiva, citată de News.ro.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-2, de Marketa Vondrousova din Cehia, locul 61 WTA, în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells. În urma acestui rezultat, Halep va coborî cel puţin pe locul 3 WTA.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *