Skip to content
Sport

Halep avansează în sferturi la Indian Wells. Vezi cine e următoarea adversară

Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA Premier de la Indian Wells, dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari, după ce adversara sa din optimi, cehoaica Barbora Strycova, a abandonat la scorul de 6-3, 1-0.

Halep, numărul cinci mondial şi deţinătoarea titlului la Indian Wells, a stat pe teren doar 46 de minute.

Halep o conduce acum pe Strycova cu 2-1 la meciurile directe, după ce aceasta s-a impus în prima partidă, în 2010, în optimi la Paris, cu 6-1, 6-4, iar Simona a câştigat în 2014, în primul tur la Beijing, cu 6-1, 6-4.

Îmi pare rău pentru Barbora, ştiu cum e să ai probleme de sănătate. Eu am avut un start bun de meci și am reușit să câștig primul set. Este bine că am făcut puține greșeli și am reușit să țin mingea în teren. M-am mișcat bine și sper să joc și mai bine în următorul meci. Azi am jucat în condiții grele, fiind foarte cald„, a comentat Simona, la finalul meciului, potrivit digisport.ro.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 128.215 dolari şi 215 puncte WTA, urmând ca în sferturi să joace contra Serenei Williams, liderul mondial, care a trecut de Katerina Bondarenko, cu 6-2, 6-2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *