Skip to content
Sport

Halep: Puţin probabil să joc la US Open. Românca, nemulţumită de protocolul sanitar strict

Facebook.com/SimonaHalep facebook
" "

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a anunţat că este ”puţin probabil” să joace la turneul de Mare Şlem US Open, din cauza protocolului sanitar strict impus de organizatori, în contextul pandemiei de coronavirus, a afirmat, pentru Reuters, o purtătoare de cuvânt a sportivei.

Federaţia americană de tenis (USTA) a primit undă verde să organizeze turneul la New York, conform calendarului iniţial, între 31 august şi 13 septembrie, însă fără spectatori.

" "

Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a anunţat că USTA va lua ”măsuri extraordinare de precauţie” pentru a proteja jucătorii, inclusiv testarea masivă, curăţenie suplimentară, mai mult spaţiu în vestiar şi cazare specială.

”Toată lumea aşteaptă un anunţ oficial al detaliilor legate de US Open şi de restul sezonului în circuit”, a precizat sursa.

”Dar dacă aceste condiţii pentru US Open sunt cele apărute în presă, după cum a mai spus Simo în repetate rânduri, e puţin probabil să joace”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a sportivei.

Antrenorul Simonei Halep, australianul Darren Cahill, a declarat săptămâna trecută pentru Reuters că protocoalele sanitare sunt ”incredibil de dificile” şi probabil nu vor fi acceptate de dubla campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019).

USTA şi organizaţiile jucătorilor profesionişti de tenis ar urma să ofere mai multe detalii miercuri despre turneu.

”Bineînţeles că aceste condiţii pentru US Open se pot schimba şi am înţeles că jucătorii au până în luna iulie să decidă dacă se vor înscrie sau nu”, a mai spus purtătoarea de cuvânt, subliniind că ”situaţia este fluidă şi nimic nu este decis sută la sută”.

Liderii mondiali Novak Djokovic şi Ashleigh Barty s-au arătat preocupaţi, de asemenea, de protocoalele anunţate la US Open, în timp cer australianul Nick Kyrgios a afirmat că USTA a dat dovadă de ”egoism” când a decis să anunţe organizarea ediţiei din acest an a turneului de la Flushing Meadows, scrie agerpres.ro.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *