Halep, răspuns de la compania care a produs suplimentul contaminat. Nu vede niciun ban

Sursă foto: Captură Video

Compania care a produs suplimentul nutritiv contaminat cu Roxadustat, dată în judecată de Simona Halep în urmă cu circa o lună și jumătate, și-a anunțat punctul de vedere în presa de peste Ocean. Așa cum era de așteptat, reprezentanții acesteia au spus – neoficial, dar prin intermediul ”surselor” în presă – că sportiva noastră nu va vedea niciun ban despăgubire.

Simona Halep a dat în judecată firma care a produs suplimentul de colagen contaminat cu Roxadustat, în speranța că va recupera banii pierduți în urma scandalului de dopaj. Compania canadiană are însă un argument puternic pentru care refuză să îi dea bani Simonei: tribunalul Sport Resolutions a concluzionat că substanța de Roxadustat găsită în corpul lui Halep nu putea proveni doar din suplimentul KETO MCT, notează Tennis-Infinity.

„Compania în cauză, Schinoussa Superfood, cu sediul în Canada, nu a făcut încă comentarii despre proces. Însă, a transmis că, în timpul procesului, instanța a acceptat afirmațiile lui Halep că a luat suplimente contaminate, dar cantitatea găsită nu ar fi putut proveni din doza ei de supliment. Suspiciuni suplimentare cu privire la neregulile sale din pașaportul biologic nu au făcut decât să întărească decizia instanței de a o suspenda pe jucătoare”, scrie sursa citată, conform adevarul.ro.

Experții nu pun dopajul pe seama contaminării

Apărarea Simonei Halep, potrivit căreia s-a contaminat după ce a ingerat suplimentul KETO MCT înainte de US Open, nu a ținut în fața instanței sportive, scrie ProSport. Dar constănțeancă speră să aibă câștig de cauză în civil: „Am dat în judecată compania canadiană, cred că în urmă cu o lună și ceva. Procesul nu poate să fie decât unul de despăgubiri”, a declarat Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep, la Euronews.

Însă speranțele Simonei Halep de a obține circa 10 milioane de dolari despăgubiri sunt năruite și de faptul că Daniel Eichner, președintele Laboratorului de testare a cercetării și medicinii sportive acreditat de WADA din Salt Lake City, a adus contraargumente privind concentrația de Roxadustat din corpul româncei și din suplimentul pe care îl lua. Pe baza analizelor făcute de Dr. Alvarez – expertul angajat de Halep, Eicher spune că Simona ar fi trebuit să consume 900 de doze de KETO MCT (de câte 10 grame, atât cât susține că a luat în fiecare din cele 5 zile), pentru ca în corpul ei să ajungă concentrația de Roxadustat reieșită la testul anti-doping.

Totuși, în caz de nereușită, Simona Halep ar mai putea intenta un proces companiei canadiene după ce va avea un răspuns – favorabil – de la TAS, acolo unde va merge mai departe cu procesul.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: