Simona Halep (31 de ani) a fost dusă în pragul disperării din cauza modului în care stagnează cazul ei de dopaj, clasamentul ei s-a făcut țăndări în așteptarea verdictului de la Sport Resolutions, însă, într-un final, ea are și motive concrete de optimism.
Din momentul în care a picat testul antidoping la US Open 2022 – proba B a confirmat, ulterior, rezultatul probei A – „Simo“ și-a construit apărarea pe varianta „contaminării“, scrie Adevarul.
Odată cu trecerea lunilor, declarațiile oferite în acest sens de Halep și persoanele din anturajul ei au fost uitate de public. Acum însă, ele dobândesc o importanță uriașă, în contextul interviului pe care Travis Tygart (52 de ani), șeful Antidopingului din Statele Unite (USADA), l-a oferit, pornind de la un alt caz de dopaj.
Tygart a comentat situația atletului Peter Bol (29 de ani). Alergătorul australian a avut un test pozitiv pentru o substanță interzisă, de categoria EPO, în luna ianuarie. La fel ca în România, și în Australia s-au găsit oameni care s-au grăbit să-l atace vehement pe Bol, catalogându-l drept un „trișor“. Surpriză însă! Pe data de 14 februarie, proba B a demonstrat că există anumite nereguli cu prima probă pe baza căreia Bol fusese suspendat provizoriu. Imediat, suspendarea sportivului de 29 de ani a fost ridicată, dar ancheta în cazul său a continuat. Verdictul final în acest dosar a apărut pe data de 1 august: Bol a fost găsit nevinovat.
Rezultatul „fals pozitiv“ e o realitate
Șeful USADA și-a început discursul, vorbind despre rezultatul „fals pozitiv“ care l-a afectat pe Peter Bol. „Sunt incredibil de rare cazurile în care avem teste antidoping cu un rezultat <>. Pur și simplu, n-ar trebui să existe, dacă analizele de laborator sunt făcute ca la carte. Ca să vă faceți o idee despre câte de rare sunt astfel de cazuri, vă pot spune că, în America, de-a lungul anilor, am avut cam șase, șapte teste antidoping, cu rezultate <>, din 150.000-160.000 de teste efectuate. La fel de rare sunt și cazurile în care proba B nu confirmă rezultatul probei A, deși aici nu vorbim neapărat despre un rezultat <>“, a afirmat Tygart.
Mai departe, acesta a explicat de ce greșim grav, când punem un sportiv la zid, imediat după un test picat.
„De reținut un aspect-cheie: fiecare sportiv e nevinovat până când toate căile legale au fost epuizate și au dovedit că acel om, într-adevăr, a trișat. Cred că e tare nedrept ca un sportiv să fie etichetat drept <<trișor>> înainte ca procesul său să ajungă la final. De altfel, noi, în SUA, mergem pe <<prezumția de nevinovăție>>, în cazul tuturor sportivilor, inclusiv a celor care pică și proba B, până când dosarul lor e finalizat. Aici, mă refer la tot ce înseamnă procesul în sine, judecarea Apelului și verdictul venit de la Curtea de Arbitraj pentru Sport (CAS). Până n-avem toate aceste deczii, nu ne permitem să punem sub semnul întrebării performanțele și rezultatele unui sportiv“, a continuat Travis Tygart.
„Laboratoarele antidoping au devenit prea bune“
Șeful Agenției Antidoping din SUA a atins apoi subiectul care ne interesează în mod direct din cauza situației în care e implicată Simona Halep. Vorbim despre contaminarea probelor unui sportiv. Tygart a recunoscut că aceasta e marea problemă a organizațiilor antidoping, la ora actuală.
„Ne confruntăm cu o altă problemă acum. Și anume faptul că laboratoarele antidoping sunt atât de bune, atât de performante, încât detectează niște valori extrem de mici ale unor substanțe interzise în probele analizate… Și grija noastră e că, uneori, aceste substanțe detectate n-au ajuns în organismul sportivului prin folosirea lor intenționată! Au ajuns să fie ingerate prin ceea ce numim noi <<sursă nevinovată>>. La ce mă refer? La carne contaminată, la apă contaminată, inclusiv la contactul sexual cu partenerul“, a afirmat americanul de 52 de ani.
Tygart și-a exemplificat teoria, amintind de o poveste intens mediatizată chiar din tenis: „Avem celebrul caz, cu jucătorul Richard Gasquet. Care a reușit să demonstreze că urme de cocaină au fost depistate în organismul său pentru că a sărutat o stripteuză într-un club de noapte. Iar ea consumase cocaină, având urmele pe buze“.
„Am ajuns să pedepsim sportivii nevinovați?“
Șeful USADA a subliniat apoi o chestiune logică, dar ignorată de mulți dintre cei care au grăbit să o atace pe Halep: un sportiv care n-a folosit o substanță interzisă cu bună știință, cu intenția de a-și îmbunătăți performanțele, nu poate fi acuzat de dopaj!
„Cazurile care ne îngrijorează cu adevărat sunt cele ale sportivilor care nu încearcă să trișeze, care sunt chiar foarte atenți să nu folosească ceva interzis, care fac totul ca la carte. Dar, din motive care nu țin de ei, ci de natura lumii în care trăim astăzi, ajung să aibă teste pozitive pentru niște valori extrem de mici. Și apoi le e și lor foarte greu să explice sursa acestei contaminări. Astfel de cazuri creează o tensiune foarte mare. Pentru că ajungem să ne punem următoarea întrebare: <>“.
„Trebuie să ținem cont când lipsește intenția“
Travis Tygart a insistat că nu putem pune semnul egalului între dopajul susținut de stat, cum s-a întâmplat în Rusia, și cazurile în care o conjunctură nefavorabilă a produs un rezultat pozitiv.
„<> e problema noastră acum. Vorbim despre cazuri în care elementul de intenție lipsește. Astfel de cazuri n-ar trebui să fie pedepsite la același nivel cu dopajul intenționat, cu dopajul sistematic susținut de stat, cum a fost în Rusia, de pildă“, a spus președintele USADA.
Tygart a dezvăluit că lucrează intens, alături de oficialii Agenției Mondiale Antidoping (WADA), pentru ca sistemul să facă o diferențiere clară între cazurile de dopaj și cele de contaminare.
„Acum, suntem într-o etapă în care încercăm să impunem noi reguli pentru <>. Suntem în contact cu Agenția Mondială Antidoping (WADA) și am pus această problemă pe masă. Și suntem foarte vocali în privința ei. Vrem să ne asigurăm că există un set adecvat de reguli pentru fiecare situație și că sunt reguli cât mai corecte, juste, care țin cont de realitatea lumii în care trăim acum. Care țin cont de contaminările care apar de la carne, de la apă, de la vitamine. Și suntem optimiști că, în viitorul apropiat, în urma discuțiilor noastre cu WADA, aceste reguli noi pot fi incorporate în codul antidoping“, a încheiat Travis Tygart.
Travis Tygart (președintele Agenției Americane Antidoping): Într-adevăr, laboratoarele au devenit mult prea performante și „văd“ acum anumite lucruri care n-au fost folosite în mod intenționat sau cu intenția de a trișa.
Cum a ajuns Roxadustat în organismul Simonei
De când a apărut acest caz de dopaj al Simonei Halep, tabăra ei a mers, în permanență, pe varianta contaminării. Și probele furnizate, în cadrul audierilor de la Londra, pe 28 și 29 iunie, au susținut această idee. Iată ce au spus atât „Simo“, cât și antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, în cadrul unor declarații pentru presă, despre sursa contaminării.
*Simona Halep (aprilie 2023): Am avut întotdeauna grijă să verific toate componentele din suplimente pentru a mă asigura că totul e autorizat. N-aveam nicio idee la început de unde provine această substanță (n.r. – Roxadustat pentru care a testat pozitiv). Și apoi am vrut doar să-i rog pe experți să-mi explice cum s-a întâmplat și de unde a provenit. După multe investigații, au aflat că a existat o contaminare, o contaminare a suplimentului și, de aceea, cantitatea era atât de scăzută în corpul meu. O contaminare e atunci când cineva ia un supliment autorizat, dar compania care îl vinde face o greșeală și există o cantitate foarte mică de substanță care n-ar trebui să fie acolo. Experții au muncit mult pentru a afla sursa acestei contaminări și au aflat că suplimentul pe care l-am folosit a fost contaminat cu o cantitate mică de substanță.
Citește și: Simona Halep, explicații plauzibile pentru cazul de dopaj. Se vitaminiza singură!
*Patrick Mouratoglou (mai 2023): Au existat în istorie mai mult de o sută de cazuri în care contaminarea a fost demonstrată. Companiile care produc acele suplimente se ocupă și cu suplimente pentru animale și pentru persoane care nu practică sport. Amestecătoarele folosite sunt aceleași, iar dacă regulile de igienă nu sunt respectate minuțios, asta se poate întâmpla. Mai sunt și alte moduri de contaminare, dar nu le voi parcurge pe toate acum. Urmele de Roxadustat găsite în urina Simonei sunt atât de mici, încât e incredibil să consideri asta dopaj. Experții au dovedit acest lucru, atât în cazul ei, cât și în multe altele. Cantitatea de Roxadustat din suplimentele (n.r. – contaminate) corespunde cu cele extrem de mici găsite în urina Simonei.
Travis Tygart, omul care l-a prins pe Lance Armstrong
În lumea antidopingului, americanul Travis Tygart e o legendă vie! Dincolo de funcția importantă pe care o are și anume CEO al Agenției Americane Antidoping (USADA), el și-a dobândit notorietatea după cazul ciclistului Lance Armstrong. O figură emblematică a sportului mondial, americanul a câștigat Turul Franței de șapte ori la rând, între 1999 și 2005. Abia după retragerea sa din activitate, în 2011, USADA, sub comanda lui Travis Tygart (e șeful acestei organizații din 2007), a lansat o anchetă care l-a vizat pe Lance. Și, în 2012, USADA a reușit să dovedească faptul că Armstrong a trișat sistematic. Subiectul a fost unul uriaș, la vremea respectivă, și l-a lăsat pe Lance fără titlurile sale de la Turul Franței. Armstrong, ajuns la 51 de ani acum, e interzis pe viață de la toate concursurile de ciclism la nivel profesionist.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News