Mișcarea teroristă palestiniană Hamas urma să returneze luni ultimii ostatici pe care i-a ținut în Gaza de doi ani, de la atacul fără precedent asupra Israelului, la 7 octombrie 2023, în schimbul a aproape 2.000 de deţinuţi şi prizonieri palestinieni, conform termenilor acordului de încetare a focului dintre Israel şi Hamas, relatează Reuters și ynetnews.com. Aeronava președintelui american Donald Trump a aterizat la Tel Aviv, președintele american a vorbit în Knesset, înainte de a merge în Egipt.
UPDATE 15:15 Preşedintele SUA, Donald Trump, a vorbit luni în Knesset, Parlamentul israelian, unde a declarat că eliberarea ostaticilor de către Hamas marchează „un moment istoric” şi „începutul unei noi ere de pace în Orientul Mijlociu”.
„Împreună am făcut imposibilul şi ne-am adus oamenii acasă”, a spus Trump, referindu-se la acordul de încetare a focului din Gaza, intermediat de Statele Unite.
În discursul său, preşedintele american a subliniat legăturile istorice dintre SUA şi Israel, afirmând că cele două ţări „au construit industrii, au făcut descoperiri, au luptat împreună împotriva răului şi, cel mai frumos, au făcut pace împreună”.
Trump a promis o cooperare regională fără precedent, enumerând oraşe şi state din Orientul Mijlociu pe care le vede unite prin „noi legături de prietenie, comerţ şi speranţă”: „Tel Aviv va fi legat de Dubai, Ierusalim de Damasc, Israel de Egipt, Arabia Saudită de Qatar, Turcia de Iordania.”
El a afirmat că „Israelul, America şi toate naţiunile Orientului Mijlociu vor fi mai sigure, mai puternice şi mai prospere ca niciodată”, încheind cu mesajul: „Iubesc Israelul. Sunt cu voi până la capăt. Dumnezeu să binecuvânteze Israelul, Statele Unite şi Orientul Mijlociu.”
Discursul a venit într-un moment simbolic, după ce Hamas a eliberat mai mulţi ostatici în baza unui armistiţiu temporar.
În Israel, intervenţia lui Trump a fost primită cu aplauze, fiind una dintre puţinele ocazii în care un preşedinte american a fost invitat să se adreseze Knessetului.
UPDATE 14:35 Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a salutat luni eliberarea ultimilor ostatici israelieni în viaţă, ţinuţi în Fâşia Gaza timp de 738 de zile.
Guterres a cerut părţilor să-şi „onoreze angajamentele”, informează AFP și The Associated Press.
„Sunt profund uşurat că şi-au regăsit libertatea şi că se vor putea întâlni în curând cu rudele lor, după suferinţele iemnse pe care le-au îndurat”, a declarat acesta.
Antonio Guterres urmează să participe luni, la Sharm el-Sheikh, în Egipt, la summitul păcii în Fâşia Gaza.
El a anunțat că îndeamnă toate părţile să continue acest elan și să-şi onoreze angajamentele în baza armistiţiului pentru a pune capăt războiului cumplit din Fâşia Gaza.
De asemenea, el își reiterează apelul la predarea rămășițelor ostaticilor.
„ONU acţionează pentru a susţine toate eforturile de încetare a conflictului din Fâşia Gaza şi de a uşura sufeinţa civililor”, se arată în comunicatul emis la Sharm el-Sheikh.
UPDATE 13:25 Șeful Knessetului, către Trump: „Ați apropiat Israelul de patru țări arabe”
Președintele Knessetului, Amir Ohana, s-a adresat Parlamentului israelian alături de președintele țării, Itzhak Herzog și de președintele SUA, Donald Trump, spunând: „Ați apropiat Israelul de patru țări arabe printr-un acord bazat pe pace în schimbul păcii. Vă mulțumim, domnule președinte Trump.”
„Cu mult înainte de primul dumneavoastră mandat, încă din 2011, ați identificat pericolul reprezentat de un Iran nuclear. Astăzi putem spune: regimul din Iran nu va avea arme nucleare. Vă mulțumim, domnule președinte Trump. Ați fost alături de poporul israelian nu doar ca președinte american. Peste mii de ani, poporul israelian își va aminti de dumneavoastră”, a mai spus Ohana, potrivit ynetnews.com.
Trump, aplaudat intens în Knesset
UPDATE 13:11 Președintele SUA, Donald Trump, a intrat în plenul Knessetului înainte de discursul său, membrii Parlamentului israelian aplaudându-l continuu.
UPDATE 13:10 Guvernul israelian anunță anularea participării lui Netanyahu la summit-ul din Egipt
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu nu va participa la „Summitul pentru pace” de la Sharm el-Sheikh din cauza apropierii de începutul unei importante sărbători, a anunțat biroul său, după ce vești despre această decizie importantă circulau cu insistență. Ba chiar venise confirmare din Egipt. Întrebarea care se punea nu dacă va participa, ci dacă va zbora cu Air Force One, alături de Donald Trump sau într-un avion separat. Netanyahu se teme, de asemenea, că participarea la summit în timpul sărbătorii ar provoca o criză cu partidele ultraortodoxe din coaliția sa la putere, scrie ynetnews.com.
UPDATE 11:34 IDF confirmă că alți 13 ostatici au fost predați Crucii Roșii
Armata israeliană tocmai a confirmat că al doilea grup de ostatici israelieni în viață a fost transferat Crucii Roșii, potrivit BBC.
Cei 13 ostatici se îndreaptă acum spre forțele IDF și ISA din Fâșia Gaza.
UPDATE 11:29 Trump declară că războiul s-a încheiat și insistă că Hamas va respecta acordul
În cadrul unei conferințe de presă la Knesset, președintele SUA, Donald Trump, a răspuns cu „da” când a fost întrebat dacă războiul din Gaza s-a încheiat.
„Este o zi minunată”, a spus el. „Este un nou început și cred că nu a mai existat niciodată un eveniment similar.”
„Iubirea din stradă a fost pur și simplu incredibilă”, a continuat Trump. „A fost o zi minunată.”
Întrebat ce se va întâmpla cu Hamas dacă nu va respecta armistițiul, el a răspuns: „Vor respecta acordul.”
„Ne bucurăm foarte mult pentru ei”, a declarat el, referindu-se la ostatici. „Vor fi fericiți și vor avea o viață minunată.”
„Au fost foarte curajoși”, a adăugat el.
UPDATE 11:23 Președintele SUA, Donald Trump, a semnat în cartea de oaspeți a Knessetului.
„Este o mare onoare pentru mine. O zi minunată și frumoasă, un nou început”, a scris el cu un marker gros, negru, flancat de prim-ministrul Benjamin Netanyahu.
Trump se îndreaptă apoi către plen pentru a se adresa Knessetului, devenind al patrulea președinte american care face acest lucru, dar mai întâi se oprește pentru a vorbi cu presa.
UPDATE 11:18 Al doilea grup de ostatici a fost transferat Crucii Roșii
Al doilea grup de ostatici se află în drum spre Israel, a confirmat pentru Reuters un oficial implicat în operațiune, transmite Sky News.
Potrivit oficialului, ceilalți 13 ostatici au fost predați Crucii Roșii, ceea ce înseamnă că Hamas a predat toți cei 20 de ostatici în viață.
UPDATE 11:16 Transferul cadavrelor ostaticilor decedați este programat pentru această după-amiază
Postul saudit Al-Hadath transmite că cadavrele ostaticilor decedați în captivitatea Hamas vor fi transferate Crucii Roșii în această după-amiază.
Nu se precizează câte cadavre vor fi transferate. Cel puțin 26 de ostatici au fost confirmați morți de Israel, iar Hamas a declarat că ar putea întâmpina dificultăți în localizarea unor cadavre.
UPDATE 11:11 Președintele SUA, Donald Trump, a ajuns la Knesset
UPDATE 11:01 BREAKING Toți ostaticii se află în custodia Crucii Roșii
Toți ostaticii în viață deținuți de Hamas au fost transferați Crucii Roșii, potrivit informațiilor difuzate de mass-media în limba ebraică.
Nu există încă nicio declarație oficială cu privire la transfer din partea Forțelor de Apărare Israeliene sau a Crucii Roșii.
Hamas urma să predea cei 13 ostatici în viață rămași în sudul Gazei.
Cadavrele altor 28 de ostatici rămân în mâinile grupării teroriste, dar urmează să fie transferați de asemenea în Israel în cursul zilei de astăzi.
Știrea inițială:
20 de ostatici israelieni mai sunt în viață și vor fi eliberați. Niciunul dintre bătrânii răpiți pe 7 octombrie nu a supraviețuit, iar femeile și copiii au fost toți eliberați în schimburile anterioare sau au murit.
La ora șapte dimineața, centrul orașului Tel Aviv este plin, sunt mii de oameni care au sosit din tot Israelul pentru a asista la eliberarea celor douăzeci de ostatici pe care Hamas îi va preda Comitetului Internațional al Crucii Roșii.
Pancarte, steaguri și fotografii: și o inscripție pe muzeu: „Pace pe Israel”, relatează La Repubblica.
Autor
-
View all postsEste absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









