Purtătorul de cuvânt al ramurii militare a Hamas a afirmat marţi că mişcarea palestiniană va elibera „în următoarele zile” ostatici străini, dintre cei pe care aceasta îi ţine în Gaza de la declanşarea atacului din 7 octombrie. Abu Obaida a lansat odată cu acest anunț și mai multe amenințări la adresa premierului israelian, informează AFP, preluată de Agerpres.
„Am informat intermediarii că vom elibera un anumit număr de cetăţeni străini în următoarele zile”, a declarat Abu Obaida, purtătorul de cuvânt al ramurii armate a mişcării palestiniene, într-o înregistrare video difuzată de Hamas.
În acelaşi timp, ramura militară a Hamas a avertizat Israelul că Fâşia Gaza va deveni „un cimitir şi o mlaştină” pentru soldaţii israelieni şi a susţinut că îi va provoca prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu o înfrângere „ce va suna sfârşitul carierei sale politice”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News