Skip to content
Harghita Știri locale

Harghita: Amenzi de peste 80.000 de lei, aplicate de poliţişti într-o singură zi

Facebook

Poliţişti harghiteni au aplicat, sâmbătă, amenzi în valoare totală de 83.000 de lei, în cadrul unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul evaziunii fiscale şi turismului şi pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice în perioada sezonului estival.

Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Maria Plumbu, la acţiune au luat parte poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, împreună specialişti din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita.

Activităţile s-au desfăşurat în municipiile Miercurea-Ciuc, Gheorgheni şi Topliţa, precum şi în localităţile Ciucsângiorgiu şi Sânmartin, notează Agerpres.

În urma celor 30 de controale efectuate, au fost aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 83.100 de lei, pentru nerespectarea mai multor legi şi au fost confiscaţi 2.389 de lei, reprezentând sume nejustificate, precizează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *