Skip to content
Harghita Știri locale

Harghita: Autorităţile locale cer declanşarea stării de alertă la Băile Tuşnad!

antena 3

Situaţia se agravează la Băile Tuşnad. Autorităţile locale cer declanşarea starii de alertă după ce oraşul a rămas fără apă din cauza ţevilor învechite. Patronii sunt nevoiţi să închidă hotelurile, iar turiştii sunt trimişi acasă. Primarul susţine că singura soluţie ar fi schimbarea întregii conducte care alimentează staţiunea, potrivit antena3.

Conducta care alimentează localitatea, dar și satele Tuşnad, Tuşnadul Nou şi Vrabia, s-a spart, iar repararea defecţiunii necesită timp dar şi fonduri de care primăria nu dispune.

Butyka Zsolt, primar Băile Tuşnad: „Cred că vom ajunge cel mai mic sat din România. Nu mai avem niciun ban”

„Avem o problemă foarte mare, nu mare şi încet-încet o să ajungem din staţiune, cred că, în cel mai mic sat din România. Problema e că ţeava existentă nu rezistă. Noi între timp, din bugetul local şi cu ajutorul Consiliului Judeţean am schimbat pe traseu, până acum, vreo 500 de metri. Între timp, am ajuns în faza de nu mai avem niciu ban”, a declarat primarul Butyka Zsolt.

Potrivit primarului, conducta se sparge în mod frecvent pentru că lucrarea, realizată în urmă cu şapte ani nu a respectat proiectul iniţial, iar ţeava este subdimensionată.

„Am făcut demersuri pentru conductă nouă, în valoare de aproximativ 40 de milioane, pentru că trebuie să mai adăugăm câteva hârtii şi sperăm că undeva în ianuraie-februarie să semnăm contractul pentr noua conductă”, a mai adăugat primarul.

Cei care suferă sunt localincii, propietarii hotelurilor, dar si turiştii care au fost nevoiţi să îşi încheie vacanţa mai repede.

Autorităţile locale cer declanşarea stării de alertă la Băile Tuşnad

Autorităţile spun că este pentru a şaptea oară în acest an când se produc fisuri în reţeaua de alimentare a staţiunii.

Primarul staţiunii Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, a solicitat Prefecturii declararea stării de alertă, după ce apa de la robinete a fost sistată în urmă cu câteva zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *