Skip to content
Harghita Locale

Harghita: Restricţii de circulaţie pe DN12, în Gheorgheni, până în martie 2021, pentru lucrări de reabilitare

http://radiocluj.ro

Centrul Infotrafic anunţă restricţii de circulaţie pe DN12, în municipiul Gheorgheni, judeţul Harghita, până în martie 2021, pentru lucrări de reabilitare, scrie News.ro.

Centrul Infotrafic informează că, în perioada 30 septembrie 2019 – martie 2021, ca urmarea a lucrărilor de reabilitare ce se desfăşoară pe străzile Pescarilor, Belchiei şi Gheorghe Doja din municipiul Gheorgheni, judeţul Harghita, străzi care fac parte din varianta de circulaţie pentru traficul greu, traficul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, care se deplasează pe relaţia Topliţa-Gheorgheni-Miercurea Ciuc, se va desfăşura deviat pe următorul traseu:

•     pe sensul de mers dinspre Topliţa către Miercurea Ciuc, traficul rutier va fi deviat astfel: de pe DN12 – pe DJ126 (prin localităţile Lăzarea, Joseni, Ciumani, Suseni) – DJ138 (prin localităţile Suseni, Chileni, Valea Strâmbă) – DN12;

•       pe sensul de mers dinspre Miercurea Ciuc către Topliţa, circulaţia rutieră va fi deviată astfel: de pe DN12 – pe DJ138 (prin localităţile Valea Strâmbă, Chileni, Suseni) – DJ 126 (prin localităţile Ciumani, Joseni, Lăzarea) – DN12.

De asemenea, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone care se deplasează pe relaţia Praid – Gheorgheni – Miercurea Ciuc se va desfăşura deviat pe următorul traseu:

•        pe sensul de mers dinspre Praid către Miercurea Ciuc, traficul rutier va fi deviat astfel: de pe DN13B – pe DJ126 (prin localităţile Joseni, Ciumani, Suseni ) – DJ138 (prin localităţile Suseni, Chileni, Valea Strâmbă) – DN12;

•       pe sensul de mers dinspre Miercurea Ciuc către Praid, circulaţia rutieră va fi deviată astfel: de pe DN12 – pe DJ138 (prin localităţile Valea Strâmbă, Chileni, Suseni) – DJ 126 (prin localităţile Ciumani şi Joseni) – DN13B.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să ruleze cu atenţie şi să reducă viteza în zona lucrărilor semnalizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *