Viceprimarul PNL Lucian Harșovschi a anunțat joi, oficial, că s-a înscris în competiția internă din cadrul Partidului Național Liberal, pentru funcția de primar al municipiului Suceava, „pe principiul că orice competiție poate duce la noi idei și soluții”.
„Așa cum am mai declarat, am fost, sunt și voi fi om de echipă, iar intenția mea nu este aceea de a concura împotriva cuiva, ci vreau doar ca vocea noastră să fie mai mult ascultată. Îmi doresc continuitate, îmi doresc finalizarea proiectelor. Cred că ceea ce s-a făcut până acum a fost bine făcut, dar îmi doresc și mai mult pentru suceveni. Pe ideea aceasta voi merge în continuare, deoarece nu mai vreau să se pună limite ideilor, proiectelor, soluțiilor”, a declarat Lucian Harșovschi.
Acesta s-a autodefinit ca „om de teren”, căruia i-a plăcut să fie „un om printre oameni” și spune că discuțiile cu sucevenii l-au adus în punctul de a intra în competiția internă pentru a fi desemnat candidatul partidului pentru funcția de primar. „Ei au fost cei care m-au încurajat să vreau mai mult de la mine și mai mult pentru ei. Pentru mine promisiunea devine obligație, iar atunci când mi-am dat cuvântul, am făcut tot posibilul să îl respect și asta voi face și de acum înainte.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News