Există o iluzie confortabilă pe care o cultivăm cu toții în preajma Paștelui: știm exact cum arată masa de sărbătoare. Drob, pască, cozonac, ouă roșii. O listă scurtă, aproape universală, care ignoră cu eleganță că România e un mozaic de provincii cu istorii diferite, vecini diferiți și, prin urmare, bucătării diferite. Dacă ai petrecut Paștele mereu acasă, în același județ, cu aceeași familie, e posibil să nu știi că drobul din Banat nu seamănă deloc cu cel din Moldova sau că în Dobrogea, pe masa de Paște, poate apărea un preparat de origine turcă pe care bunica din Buzău poate nu l-a văzut în viața ei.
„Românii, forfotind neliniștiți și săraci între imperii, s-au lăsat atrași în cele mai servile aventuri culinare. Frontieră constantă a unor civilizații și continente incerte și mobile, daco-romano-migratorii au copiat en gros și fără discernământ toate gătelile ce ne-au invadat prin milenii“, descria perfect Radu Anton Roman în „Bucate, vinuri și obiceiuri românești“.
Paradoxul pe care Radu Anton Roman îl intuia cu acea ironie afectuoasă care l-a consacrat este că bucătăria românească a reușit ceva remarcabil: a absorbit toate aceste influențe și le-a transformat în ceva al ei. Sarmalele le fac și turcii și grecii și polonezii, nota el, dar numai noi le facem cu afumătură de porc, în foi de varză, cu mărar și smântână, mocnind pe foc zile întregi. Același principiu se aplică, la scară regională, mesei de Paște: aceleași ingrediente de bază, transformate fiecare altfel de fiecare provincie. „Weekend Adevărul“ vă propune un tur al memoriei colective, al influențelor suprapuse de-a lungul secolelor. Mâncarea e pretextul, dar povestea e tot.
TRANSILVANIA ȘI BANATUL. Masa cu două suflete
Dacă există o regiune în care Paștele se sărbătorește în două registre simultane, aceea este zona de vest a țării, Transilvania și Banatul. Catolicii – maghiari, șvabi, slovaci – și ortodocșii au trăit secole la rând în aceeași curte, la propriu uneori, și influențele s-au scurs natural dintr-o bucătărie în alta, fără să ceară voie nimănui.
Transilvania a făcut parte din Regatul Maghiar începând cu secolul al XI-lea, apoi din Imperiul Habsburgic până în 1918. Colonizările șvăbești din secolul al XVIII-lea, orchestrate de împărații habsburgici pentru a repopula Banatul după retragerea otomană, au adus cu ele o cultură a cărnii de porc și a mezelurilor care s-a imprimat definitiv în gastronomia regiunii. Banatul a fost totodată un spațiu de coexistență etnică fără egal în spațiul românesc: români, germani, maghiari, sârbi, bulgari, slovaci, evrei – toate aceste comunități au trăit în contact permanent, iar piețele și târgurile au funcționat ca un perpetuu schimb de rețete și tehnici. Bucătăria bănățeană e, poate mai mult decât oricare alta, o bucătărie de sinteză.
Paștele catolic și cel ortodox nu coincid în fiecare an. În familiile mixte confesional – deloc rare în Banat și în vestul Transilvaniei –, această decalare produce o perioadă de sărbătoare dublă: mai întâi Paștele catolic, cu cozonacul cu mac și ouăle pastelate, apoi cel ortodox, cu drobul și slujba de Înviere. Nu e o povară, este un privilegiu culinar pe care îl înțeleg doar cei care l-au trăit.
Cozonacul cu mac și oul „zgâriat“
Drobul transilvănean e cel mai vizibil exemplu de influență central-europeană. Spre deosebire de Moldova sau Muntenia, unde mielul este de obicei protagonist exclusiv, în Transilvania și în Banat drobul se face frecvent cu carne de porc – ficatul, rinichii și inima, amestecate cu ouă și verdeață. Rezultatul e mai dens și mai robust decât varianta cu miel, însă nu mai puțin bun.
Cozonacul bănățean și eel ardelenesc merită un capitol separat. Influența maghiară aduce macul în cantități generoase, măcinat cu zahăr și coajă de lămâie, întins în straturi groase între foile de aluat. În casele de etnie maghiară se face și húsvéti kalács – o pâine împletită, mai puțin dulce, unsă cu ou bătut, cu o coajă aurie și strălucitoare.
Tradiția ouălor de Paște
Tradiția ouălor de Paște are în Transilvania o dublă față, ca întreaga cultură a regiunii. Comunitatea română ortodoxă vopsea ouăle în roșu – culoarea sângelui lui Hristos și, în stratul mai vechi, culoarea vieții și a protecției în mitologia populară. Tehnica clasică folosește coji de ceapă roșie sau galbenă fierte îndelung, care dau nuanțe de roșu-mahon și galben-ocru pe care nicio vopsea sintetică nu le poate imita. În Transilvania există și o tradiție a ouălor încondeiate, mai puțin sistematică decât cea din Bucovina, dar prezentă în zone din Țara Moților și Hunedoara. Femeile aplicau ceară topită pe coaja oului alb, trasând motive geometrice simple – linii, romburi, cruci – înainte de scufundarea în vopsea. Motivele sunt mai austere, mai geometrice decât cele bucovinene, trădând un fond mai arhaic.
Comunitatea maghiară a adus propriile obiceiuri: ouă vopsite în culori pastelate, decorate cu flori aplicate cu pensule fine, specifice tradiției reformate și catolice. O tradiție mai rară, a comunității șvăbești din Banat, era Kratzeierul: oul vopsit era „zgâriat“ cu un ac după uscare, creând modele în negativ. Odată cu emigrarea masivă a șvabilor după 1989, această tradiție s-a rarefiat dramatic, dar mai există meșteri care o practică în câteva sate din Timiș.
TRAVEL
Banat: Timișoara și Cluj-Napoca au aeroporturi internaționale și infrastructură de cazare bine dezvoltată. Timișoara, orașul din care a pornit revoluția din 1989, oferă un centru istoric de o densitate culturală rară: Piața Unirii cu catedrala romano-catolică și cea ortodoxă față în față rezumă, ca o scenografie accidentală, toată istoria regiunii. Piețele agroalimentare din Săptămâna Mare sunt un spectacol în sine.
Transilvania: Pentru o experiență mai autentică, satele săsești precum Biertan, Viscri, Saschiz oferă pensiuni în case restaurate și o atmosferă de Paște greu de găsit în altă parte. Satele șvăbești din Timiș, cu fațadele îngrijite și grădinile intacte, sunt o altă variantă.
Rută de Paște: Timișoara (ziua 1: centru istoric, piețe) → Recaș sau Buziaș pentru crame bănățene (ziua 2) → sate șvăbești din Timiș cu prânz tradițional (ziua 3). Alternativ din Cluj: Cluj → Turda → Alba Iulia, cu opriri la pensiuni cu bucătărie tradițională.
Citeşte mai mult aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
