Hidroelectrica a devenit cel mai mare furnizor de energie concurențial

hidroelectrica
Sursă foto: Facebook / Hidroelectrica

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, proaspăt listată triumfal la Bursa de Valori București (BVB) și având până nu demult cea mai avantajoasă ofertă pentru gospodăriile populației, a devenit lider în clasamentul furnizorilor de electricitate în regim concurențial și al doilea cel mai mare furnizor per total piață, relevă datele analizate de Profit.ro.

Hidroelectrica a avut o cotă de piață de 16,15% pe piața de furnizare concurențială în primele 3 luni din 2023, în funcție de cantitatea de energie livrată, depășind Enel Energie (11,46%), Electrica Furnizare (10,61%) și Enel Energie Muntenia (9,41%).

Prin comparație, cu un an în urmă, în intervalul ianuarie-martie 2022, producătorul de energie hidro a avut o cotă de piață de numai 6,80%, situându-se pe locul 6 în clasamentul concurențial.

Sursa foto: ANRE

Cumulat, pe parcursul întregului an trecut, cota Hidroelectrica pe concurențial a fost de 9,23%, a patra la nivelul pieței. În T1 2023, compania de stat a avut o cotă de 13,09% pe totalul pieței de furnizare pentru clienți finali, fiind depășită doar de Electrica Furnizare (18,19%).

În aceeași perioadă a anului trecut, cota Hidroelectrica a fost de 6,11% (locul 7 în clasament), iar pe tot anul 2022 – de 8,04% (locul 5).

Sursa foto: ANRE

Mai multe detalii, aici.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL