Hidroelectrica începe vineri prima etapă a procesului de golire controlată a acumulării Vidraru, cu un termen estimat de finalizare pe 28 februarie 2026, pentru asigurarea condiţiilor tehnice de efectuare a lucrărilor de retehnologizare din cadrul lucrării „Retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru”, informează compania printr-un comunicat.
Potrivit sursei citate, aceasta este prima golire completă din istoria barajului Vidraru de după anul 1974, o lucrare tehnică majoră, necesară pentru evaluarea şi modernizarea barajului şi a echipamentelor sale după aproape 50 de ani de exploatare continuă.
„Golirea controlată este un prim pas tehnic spre retehnologizarea AHE Vidraru. Ce începem acum la Vidraru va produce efecte pozitive pentru următorii 40 de ani. Este practic o nouă viaţă pentru capacităţile noastre de producţie. Lucrăm cu tehnologie modernă, eliminăm restricţiile actuale şi producem energie mai multă, cu un rol strategic de echilibrare în întreg sistemul”, a explicat CEO-ul Hidroelectrica, Karoly Borbely, citat în comunicat.
Operaţiunea este necesară pentru realizarea intervenţiilor tehnice asupra echipamentelor hidromecanice ale barajului. Scopul este punerea în siguranţă a întregii amenajări hidroenergetice şi asigurarea funcţionării acesteia pentru un nou ciclu de viaţă.
Golirea controlată a lacului se va face prin turbinare şi apoi prin evacuare prin uvrajele barajului şi se va desfăşura în mai multe etape succesive, în perioada 1 august 2025 – 28 februarie 2026. În fazele finale ale procesului, debitele vor fi evacuate controlat în aval, în albia râului Argeş, cu valori cuprinse între 20 şi 47 mc/s.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News