Skip to content
Sport

Horia Colibășanu, despre ascensiunea pe Everest: Au fost câteva momente la limită

hroriacolibasanu.com

Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu s-a întors, marţi, în ţară, după expediţia pe Vârful Everest (8.848 de metri), fără oxigen suplimentar şi fără a beneficia de ajutorul unei echipe de şerpaşi.

Alpinistul povestește că a trecut prin momente cumplite și că s-a gândit să renunțe,  unul dintre acestea fiind când i s-au furat cortul şi un piolet.

Horia Colibăşanu a ajuns, marţi dimineaţă, pe aeroportul din Belgrad, unde a fost așteptat să susțină o  conferinţă de presă la sediul Primăriei.

Alpinistul a descris  expediția sa de pe Vârful Everest, a vorbit despre modul în care s-a făcut ascensiunea, dar și prin ce a trecut pentru a ajunge pe cel mai înalt vârf.

”Am reuşit să fac toată partea de aclimatizare şi ascensiune perfect. A fost şi o parte care nu a mers ca la carte. La 7.700 de metri mi s-a furat unul din corturi, mi s-a furat pioletul şi a trebuit să improvizez şi de aceea a fost mai greu spre final. Pe Everest nu e atât de greu să urci, cât să cobori. Au fost câteva momente la limită, când nu am mai avut energie nici să mai sun acasă”, a declarat Horia Colibăşanu, potrivit rfi.ro

Horia Colibășanu a precizat că au existat trei momente extreme în care și-a dorit să se ăntoarcă acasă și să renunțe la planul său.

”Au fost trei momente în care m-am gândit să renunţ. Primul a fost momentul în care m-am trezit fără cort şi a trebuit să folosesc corturi de la echipa din tabăra de bază. Hoţii fură şi pe Everest. Probabil sunt şerpaşi cărora le mai trebuie ceva echipament în plus. Şi au fost două momente în noaptea ascensuiunii, la 7.700 de metri, când a fost foarte frig şi am folosit nişte încălzitoare cu sulfat de fier, la mănuşi, ca şi copiii la schi, care m-au ajutat să trec peste noapte. Pe la orele 4.00 erau -32 de grade”, a mai spus alpinistul.

El a mai povestit că, la întoarcere, vedea tabăra la o mie de metri mai jos şi i se părea că nu înaintează.

”Au fost momente în care erau porţiuni tehnice, în care trebuia să fiu foarte concentrat. La urcare am mers ca maşina, dar la coborâre au fost momente în care mă concentram să fac 20 de paşi, trebuia să mă opresc, să mă odihnesc şi adormeam. Mă trezeam, mă uitam la ceas şi apoi plecam din nou. Acolo, dacă nu ajungi la timp în tabără, e posibil să degeri”, a spus Colibăşanu.

În 16 mai, alpinistul Horia Colibăşanu a urcat pe Vârful Everest (8.848 metri), în premieră pentru România, fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi.

Vârful Everest reprezintă cel de-al optulea în palmaresul sportiv al lui Horia Colibăşanu şi a reprezentat o provocare pentru sportivul timişorean, care îşi doreşte să urce pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri.

Anul acesta, a avut loc cea de-a 19 expediţie internaţională a lui Colibăşanu.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *