Invitat în studioul Puterea Știrilor, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a vorbit și despre tăierile ilegale de păduri în România. Astfel, ministrul a anunțat că, în premieră, în România, hoții de lemne vor putea fi urmăriți și din satelit.
„E o discuție care apare tot timpul în spațiul public. Există niște cifre concrete referitoare la volumul în metri cubi de masă lemnoasă tăiată ilegal. Practic sunt hoții de lemne pe care îi prindem – că îi prinde Garda Forestieră, că îi prinde jandarmeria sau poliția, cineva îi prinde și notează acele cantități și de acolo avem niște cifre care spun sau nu spun o imagine de ansamblu. La fel cum există și alte cifre în legătură cu toți acei hoți de lemne pe care nu-i aprins nimeni, care ajung cu bine la destinație cu lemnele tăiate ilegal și în legătură cu care putem să dăm mai puține cifre exacte. Ceea ce ne propunem însă este ca, dezvoltând toate sistemele informatice de trasabilitate a masei lemnoase pe care le avem astăzi la dispoziție și SUMAL-ul despre care sunt convins că știți, este unul din acele instrumente la care adăugăm hărțile satelitare. În cel mult 1 săptămână vom avea declarat câștigătorul licitației pentru modulul de hărți satelitare și în premieră în România, hoții de lemne vor putea fi urmăriți și din satelit și tăierile ilegale de masă lemnoasă vor putea fi depistate și cu ajutorul sateliților.
Nu știu dacă din satelit o să știm că într-o anumită arie s-au furat 10m³ de lemn sau 15m³ de lemn. Pentru că nici măcar cei mai avansați sateliți nu pot face astfel de determinări. Însă ceea ce poate să facă o astfel de imagine satelitară este ca odată ce va fi suprapusă peste altă imagine satelitară luată cu câteva zile în urmă, dacă vedem un ochi de pădure descoperit, să generăm o alertă în sistem și foarte repede angajați ai statului român, Gărzile Forestiere, Regia Națională a Pădurilor, Ocolul Silvic să poată să meargă la fața locului și să verifice dacă acea alertă se confirmă sau nu se confirmă. Că în unele situații pot să pună la dispoziție actele care să dovedească că e o tăiere legală sau în alte situații să constatăm că am intervenit la timp, și în loc să ne trezim peste încă o lună sau peste încă 1 an cu un versant întreg despădurit, să reușim să verificăm de la început acest lucru și să nu ajungem în acea situație”, a declarat ministrul Mediului, la Puterea Știrilor.
„Niciodată nu sunt suficienți oamenii care trebuie facă aceste controale”
„Niciodată nu sunt suficienți oamenii care trebuie facă aceste controale. Garda Forestieră are câteva sute bune de angajați, însă tocmai din tocmai din acest motiv încercăm să digitalizăm foarte mult aceste procese, pentru că odată ce vom instala camerele de supraveghere video inteligente, acele camere vor fi instruite să citească numărul de înmatriculare al autovehiculului ce transportă masă lemnoasă, vor fi instruite să verifice în SUMAL dacă pentru acel număr de înmatriculare a fost emis un aviz de transport, vor fi instruite să verifice dacă în fotografiile respective se poate vedea, se poate estima, volumul de lemn și, în măsura în care identifică o necorelare între lucrurile pe care le-am spus mai devreme, să emită o alertă pentru ca poliția să poată opri acel transport și să-l verifice.
Tocmai din acest motiv încercăm să împingem cât mai mult din aceste procese consumatoare de timp și consumatoare de oameni, să le împingem în zona digitală, să folosim, acolo unde se poate, inteligența artificială și să ne folosim de oameni doar acolo unde aceștia nu pot fi înlocuiți”, a mai spus ministrul Mircea Fechet.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News