România va găzdui Hubul European de Securitate Maritimă la Marea Neagră, anunță europarlamentarul Victor Negrescu

Victor Negrescu
Sursa foto: Victor Negrescu

Găzduirea Hubului European de Securitate Maritimă la Marea Neagră trebuie să fie o prioritate strategică pentru România în actualul context de securitate, spune europarlamentarul social-democrat, Victor Negrescu.

Acesta anunţă că „astăzi, am făcut un nou pas concret. Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a adoptat amendamentul propus de mine prin care legislativul european solicită operaționalizarea acestui hub în poziția sa privind bugetul anual european”.

„De altfel, încă de anul trecut am demarat acțiunile pentru această inițiativă: am discutat cu oficialii europeni, am transmis solicitări și am construit sprijin pentru ideea ca Uniunea Europeană să dezvolte acest hub regional de securitate maritimă în România.

Parlamentul European a subliniat deja, grație amendamentelor mele, în rezoluțiile bugetare pentru 2026 și 2027, necesitatea creării hubului de securitate maritimă la Marea Neagră. Acest centru ar permite monitorizarea în timp real a spațiului maritim, de la satelit până la fundul mării, ar consolida capacitatea de avertizare timpurie și ar sprijini reacția la noile amenințări, inclusiv la minele marine sau activitățile flotei fantomă rusești.”

Proiectul reprezintă, pentru ţara noastră, „securitate, inclusiv pentru investițiile pe zona de energie, relevanță strategică și investiții în infrastructură și tehnologie, precum cele din zona portuară”.

Citește mai mult AICI.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: