Hunedoara: Copil de 7 ani, căzut de pe telescaun la Straja / A fost transportat la spital 

Sursă foto: Salvamont România

Un copil de 7 ani a fost transportat de urgenţă la spital, luni, după ce a căzut de pe telescaun în staţiunea Straja din judeţul Hunedoara. La faţa locului au intervenit reprezentanţii Salvamont şi ISU Hunedoara.

UPDATE: Şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, a precizat că cei care administrează telescaunul de la Straja au observat că un copil se ţinea de telescaunul în urcare şi au dat înapoi instalaţia, astfel că minorul a căzut de la o înălţime mai mică.
”Copilul nu a căzut direct din telescaun, a încercat să se ţină de acesta, iar cei care administrează instalaţia, au manevrat-o înapoi, astfel că minorul a căzut de la o înălţime mai mică, de 4-5 metri. Când au ajuns colegii de la Salvamont, copilul acuza dureri uşoare. A fost transportat cu ambulanţa la spital pentru investigaţii”, a declarat Bodean.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”La faţa locului a intervenit Salvamontul, noi ne-am dus în sprijin după ce copilul a fost dus la punctul de prim ajutor al Salvamont. Am intervenit cu o autospecială SMURD care a transportat pacientul de la Straja la spitalul din Lupeni. Copilul are 7 ani, conştient, cooperant, dar avea dureri lombare”, a declarta Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum a avut loc accidentul.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: