Skip to content
Hunedoara Știri locale

Hunedoara: Criza gunoiului – Autorităţile declară stare de alertă în municipiu; hotărârea trebuie aprobată de prefect

hunedoara libera

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) din municipiul Hunedoara a hotărât să declare stare de alertă pe teritoriul localităţii, în contextul în care gunoiul nu mai fost ridicat din oraş din data de 4 decembrie, a informat Primăria.

Hotărârea aşteaptă acum acordul prefectului judeţului Hunedoara, Călin Marian, urmând ca Primăria municipiului Hunedoara să înceapă ridicarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere cu mijloace proprii imediat ce decizia CLSU va fi aprobată la nivel judeţean, potrivit agerpres.

„După două zile în care deşeurile menajere nu au mai fost ridicate, punctele de colectare sunt, puţin spus, arhipline. Nu ne mai permitem să aşteptăm nicio zi, pentru că nu ne jucăm cu sănătatea populaţiei. Nu ştim cât poate dura blocajul apărut în relaţia Consiliului Judeţean şi a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri cu operatorul de salubritate zonal Brai – Cata. Nici nu ne putem baza doar pe speranţa că se va găsi o soluţie foarte rapidă. Din aceste motive cred că trebuie să acţionăm”, a declarat luni primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

El şi-a exprimat speranţa că Prefectura Hunedoara „va înţelege faptul că decizia CLSU este pe deplin justificată” şi că îşi va da acordul astfel încât administraţia locală să se poată apuca de ridicarea gunoiului menajer cât mai repede cu putinţă.

Pe toată perioada stării de alertă, delegarea serviciului de salubrizare în municipiul Hunedoara va fi încredinţată societăţii de profil Salub Prest SRL, al cărei unic acţionar este Primăria Hunedoara.

Autorităţile din judeţul Hunedoara fac demersuri pentru declararea stării de alertă după ce în 61 de unităţi administrativ-teritoriale, din cele 69 ale judeţului, gunoiul a rămas neridicat din 4 decembrie.

Operatorul regional de colectare şi transport, SC Brai-Cata SRL, a motivat că nu mai poate îndeplini acest serviciu deoarece are conturile blocate de Consiliul Judeţean Hunedoara şi nu mai dispune de resursele financiare pentru plata carburantului sau a angajaţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *