România îşi menţine angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE, a transmis ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său austriac, Beate Meinl-Reisinger.
Şeful diplomaţiei române s-a aflat joi şi vineri în vizită de lucru în capitala Austriei.
„Când m-am aflat la Viena în calitate de ambasador al României am găsit în dumneavoastră un susţinător puternic al aderării ţării mele la spaţiul Schengen”, s-a adresat Hurezeanu ministrului austriac.
După ce a intrat în spaţiul de liberă circulaţie europeană, „România îşi menţine angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE, combaterea migraţiei ilegale şi lupta împotriva reţelelor criminale transfrontaliere”, a arătat el.
Emil Hurezeanu a evidenţiat şi colaborarea economică bilaterală.
„Proiectul Neptun Deep, cel mai mare proiect de exploatare offshore a gazelor naturale din Marea Neagră, este ilustrativ pentru colaborarea româno-austriacă. Acesta va avea un impact pozitiv asupra pieţei de energie nu doar din România, ci şi la nivel regional. Totodată, va consolida rolul României drept cel mai mare producător de gaze naturale din UE”, a afirmat ministrul.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News