Skip to content
Politică

Ia amploare euroscepticismul? Radu Carp, cu lupa pe Eurobarometru: Acolo este un semnal de alarmă puternic! EXCLUSIV

pnl.ro

În cazul organizării unui referendum privind apartenenţa la UE, 66% dintre europeni (65% dintre români) ar vota pentru ca ţara lor să rămână membră, conform unui Eurobarometru făcut public, miercuri, de Parlamentul European. Datele sondajului arată că 49% dintre europeni (51% dintre români) se declară satisfăcuţi de modul în care democraţia funcţionează în Uniunea Europeană.

CITIȚI MAI MULTE AICI: Calea europeană a României. Parlamentul European: 65% din români ar vota pentru rămânerea în UE

În acest context, redacția PSnews.ro a luat legătura miercuri cu expertul în regim politic european, Radu Carp, profesor universitar în cadrul Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București, care a trasat câteva concluzii referitoare la datele furnizate de Eurobarometru.

Astfel, politologul menționează că cifra conform căreia 65% din români ar vota pentru rămânerea țării în UE este una firească, existând o ușoară scădere de-a lungul timpului, dar nu una spectaculoasă. Cu toate acestea, Radu Carp atrage atenția că media românilor care se declară satisfăcuți de democrația din UE este ușor mai mare față de cea la nivel european, iar asta se datorează unei percepții în România că UE poate să intervină pentru apărarea democrației mai eficient decât o face Parlamentul României.

„Procentele acestea au fost tot timpul undeva la 75-80%. Așadar, este o ușoară scădere, dar după 11 ani este normal. Eu mă așteptam să fie o scădere și mai accelerată. Nu este nimic spectaculos. A doua cifră este mai interesantă cred eu. Dacă media europeană este 49%, una destul de scăzută, înseamnă că partidele care vor avea un discurs mai populist, anti-european, vor avea procente foarte bune, ceea ce știam, dar aceasta este o primă confirmare că direcția este aceasta. Sigur, nu sunt cifre catastrofale. În cazul românilor, cred eu că cifra aceasta 51%, undeva peste medie, se datorează cumva și faptului că de multe ori UE a părut să acționeze mai eficient decât unele instituții din România în ultimii ani și atunci s-a creat și această imagine legată de calitatea democrației care la nivel supranațional este mai mare decât cea din România. Poate că este o impresie subiectivă pentru că diferențele nu sunt foarte mari, fiind vorba despre 2% pete medie. 

Cred că există această percepție în România, că UE poate să intervină pentru apărarea democrației mai eficient decât o face Parlamentul României’, a spus profesorul univesitar.

Totodată, chestionat dacă aceste date din Eurobarometru reprezintă niște indicatori relevanți pentru a trage concluzii despre cum vor arăta rezultatele alegerilor europarlamentare din 2019, Radu Carp scoate în evidență că pericolul este în țările în care există partide care contestă apartenența la UE și mai puțin în România, dar probabil că nici partidele din România nu vor mai avea mesaje atât de pro-europene cum erau în 2007.

„Reprezintă un asemenea indicator, dar nu neapărat pentru țări ca România. Ar fi valabilă această ecuație în țările în care există partide care contestă apartenența la UE, contestă democrația. Acolo, într-adevăr, este un semnal de alarmă puternic. În România însă, deocamdată este un consens. Sigur că toate aceste Eurobarometre probabil vor contribui în formularea mesajelor. Probabil că nu vor fi mesaje atât de pro-europene cum erau de exemplu la campaniile electorale din 2007. Asta este evident și probabil că se va ține cont de aceste cifre în formularea mesajelor la nivelul tuturor partidelor politice”, a conchis Radu Carp în exclusivitate pentru PSnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *