Skip to content
Politică

Ia amploare scandalul profesorului de liceu care şi-a umilit elevii. Ce spune ministrul Educaţiei

Ia amploare scandalul izbucnit în jurul lui Severius Moldoveanu, profesorul de liceu care şi-a umilit elevii. Ce spune ministrul Educaţiei Adrian Curaj

Într-un comunicat remis, sâmbătă, PSnews.ro, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) transmite că va sesiza Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, precum şi Parchetul General, în cazul fostului director al Colegiului National de Informatica „Tudor Vianu”, profesorul de matematica Severius Moldoveanu, care este acuzat ca si-a umilit elevii prin “invitatia” acestora de a se tari in genunchi pentru o medie mai mare.

AID considera inacceptabil ca un cadru didactic sa recurga la o asemenea atitudine si solicita Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB), care s-a autosesizat in privinta acestui caz, sa il trateze cu cea mai mare seriozitate si celeritate in vederea luarii masurilor care se impun.

Totodată, ONG-ul solicita Ministrului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, Adrian Curaj, luarea unor masuri urgente, considerand ca se impune un control chiar si din partea Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice asupra acestei situatii, astfel incat astfel de fapte grave si de o imoralitate iesita din comun sa nu se mai petreaca in sistemul educational romanesc.

Contactat de catre AID pentru a afla un punct de vedere, ministrul Adrian Curaj a declarat: „Voi lua masuri urgente. Am decis efectuarea, in regim de urgenta, a unui control din partea Ministerului la Colegiul National de informatica „Tudor Vianu” cu privire la acuzatiile care i se aduc profesorului Severius Moldoveanu.”

AID apreciaza reactia prompta a Ministrului Adrian Curaj si asteapta comunicarea rezultatului controlului.

In cazul descris, ONG-ul solicita Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice si analizarea modului de acordare a notelor si a realizarii evaluarii elevilor de catre cadrul didactic.

„Solicitam parintilor care au cunostinta de astfel de cazuri sa aiba curajul sa le denunte, caci numai asa un rau poate fi aflat si o practica extrem de veche in invatamantul romanesc poate fi starpita”, încheie reprezentanţii AID.

 

1 comentariu la “Ia amploare scandalul profesorului de liceu care şi-a umilit elevii. Ce spune ministrul Educaţiei

  1. S-a ajuns clar la concluzia ca profesorul a facut asa ceva? Orice elev care ia o nota proasta poate spune orice despre profesorul in cauza. Sa nu fie un fel de Barnevernet aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *