Skip to content
Ialomița Știri locale

Ialomiţa: Anchetă în cazul unei foste directoare de şcoală care şi-ar fi însuşit bursele elevilor

Facebook

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ialomiţa a demarat o anchetă în cazul unei profesoare, fost director de şcoală, care, timp de 3 ani, şi-ar fi însuşit bursele mai multor elevi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Ludmila Dascălu, poliţiştii au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi delapidare a unor fonduri instituţionale în cazul unei femei de 54 de ani, director al unei şcoli profesionale, care şi-ar fi însuşit o parte din banii destinaţi burselor şcolare.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi delapidare a unor fonduri instituţionale. Din verificări a reieşit că, în perioada 2018-2021, o femeie, în vârstă de 54 de ani, director al unei şcoli profesionale din judeţul Ialomiţa, şi-ar fi însuşit o parte din fondurile alocate pentru bursele şcolare. Prejudiciul este estimat la 22.000 de lei”, a declarat reprezentantul IPJ Ialomiţa.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, verificările fiind continuate, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, potrivit news.ro.

În fapt, fostul director al Şcolii Profesionale Reviga din judeţul Ialomiţa şi-ar fi însuşit o parte din sumele ce li se cuveneau elevilor care proveneau din familii cu venituri reduse. Faptele au fost descoperite de noua directoare a şcolii, care a sesizat Inspectoratul Şcolar, instituţie ce a cerut un control la şcoala respectivă. Conform primelor concluzii, fosta directoare şi-ar fi însuşit o parte din sumele pe care în mod normal trebuia să le primească elevii ce proveneau din familii cu posibilităţi materiale reduse.

Femeia acuzată că şi-ar fi însuşit banii copiilor, continuă să predea.

Ea este încă angajată a şcolii pe care a condus-o şi de la vârful căreia a comis infracţiunile de care este acum acuzată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *