Skip to content
Politică

Iarna, nu doar maşinile merg încet. Cum ne mănâncă nervii administraţia locală din Bucureşti

Iarna, nu doar maşinile merg încet. Cum ne mănâncă nervii administraţia locală din Bucureşti şi ce soluţii ar exista la astfel de probleme.

Într-un comunicat trimis, marţi, PSnews.ro, Cristian Buşoi (prim-vicepreşedinte PNL şi candidat la Primăria Generală) reclamă faptul că viteza cu care administrația locală din București răspunde solicitării bucureștenilor de a-și plăti taxele și impozitele la început de an este „lentă și greoaie”.

„În contextul în care bucureștenii pot beneficia de reducerea de 10%, consider că este dreptul lor de a alege când să plătească factura, dar mai ales modalitatea prin care o pot face. De aceea, solicit administrațiilor celor șase sectoare să informeze cetățenii, pentru a evita cozile la plata impozitului, că au la dispoziție trei luni de zile pentru a beneficia de reducerea de 10% și că pot plăti și online”, comentează Buşoi.

În opinia lui, o problemă care creează cozi și nemulțumire la ghișeele administrațiilor locale este aceea a distribuirii facturilor, acestea fiind adesea expediate prin poștă în lunile februarie, chiar martie.

„Consider că bucureștenii trebuie să-și primească facturile privind impozitul anual în prima decadă a lunii ianuarie, iar acestea trebuie să poarte coduri de bare pentru a putea fi plătite ca orice factură, la automatele online, sau chiar electronic, de acasă.  Consider că este îndreptățită nevoia bucureștenilor de a cunoaște suma pe care o au de plată la bugetul local, precum și alegerea momentului când aceasta să fie plătită, având în vedere termenul extins de trei luni pentru obținerea reducerii de 10%.

De asemenea, înaintez solicitarea către administrațiile sectoarelor să prelungească programul de lucru cu publicul atunci când numărul de solicitări este foarte mare, pentru a nu pune oamenii pe drumuri, iar aceștia să reia statul la cozi și a doua zi. În plus, ghișele trebuie deschise o perioadă mai lungă de timp și pentru a oferi informații și servicii corecte bucureștenilor”, încheie Cristian Buşoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *