Skip to content
Iași Știri locale

Iaşi: CNSU a adoptat hotărârea privind reluarea şcolii în format faţă-n faţă. Ce măsuri vor fi respectate

Inquam Photos / Octav Ganea

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 3 februarie 2021, Hotărârea numărul 5 privind propunerea reluării activităților ce impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit bzi.

Prin această hotărârea sunt propuse scenariile privind activitatea instituțiilor de învățământ și este stabilit modul în care autoritățile acționează în cazul în care incidența scade sau crește și duce ca o localitate să intre într-un alt scenariu. De asemenea, este adoptată propunerea de elaborare a unui act normativ prin care să fie instituită măsura complementară a suspendării activității pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19. Hotărârea nr. 5 poate fi consultată aici!

Școlile din localitățile cu rata de infectare mai mică sau egală cu 1 vor fi deschise

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat miercuri că în localităţile cu o rată de infectare cu noul coronavirus, cumulată pe 14 zile, mai mică sau egală cu 1 la o mie de locuitori vor fi deschise cu prezenţă fizică toate şcolile, creşele şi grădiniţele.

Potrivit acestuia, Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a adoptat o hotărâre care prevede cele trei scenarii.

„Rată de infectare cumulată pe 14 zile mai mică sau egală cu 1/1.000 – vor fi deschise cu prezenţă fizică şcolile după cum urmează: în primul rând, antepreşcolari – creşe, preşcolari – grădiniţe, elevi – învăţământ primar, inclusiv clasa 0, învăţământ gimnazial, învăţământ liceal; următorul scenariu: rată de infectare între 1 şi 3/1.000, mai mică sau egală cu 3/1.000, vor merge cu prezentă fizică antepreşcolari în creşe, preşcolari în grădiniţe, elevii din învăţământul primar, inclusiv clasa pregătitoare în şcoală, vor merge şi elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a; al treilea scenariu – rata de infectare peste 3/1.000, dar mai mică de 6/1.000 – vor merge doar antepreşcolarii în creşă, preşcolarii în grădiniţă şi elevii învăţământului primar, inclusiv clasa pregătitoare”, a spus Cîmpeanu într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *